Moş Crăciun a ajuns la alţi 8.500 de copii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CJC Program

Moş Crăciun a ajuns la alţi 8.500 de copii

Justiție 05 Decembrie 2009 / 00:00 585 accesări

Programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) “Pomul de Crăciun“ pentru copiii din mediul rural, iniţiat de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a oferit un motiv de bucurie, ieri, copiilor din alte 16 localităţi constănţene: Valu lui Traian, Poarta Albă, Castelu, Mircea Vodă, Crucea, Horia, Hârşova, Ghindăreşti, Topalu, Cuza Vodă, Tortomanu, Siliştea şi Seimeni, Cerchezu, Dumbrăveni şi Independenţa. În cadrul acestei campanii vor fi oferite peste 50.000 de daruri, prin intermediul programelor destinate copiiilor din mediul rural. Peste 8.500 de şcolari şi preşcolari din comunele şi oraşul menţionate au primit, ieri, pachete de la CJC, care conţin dulciuri, răcoritoare, fructe şi jucării, atît pentru fete, cît şi pentru băieţi. Copiii de toate vârstele din localităţi, însoţiţi de părinţi, profesori, învăţători sau educatori, s-au prezentat la căminul cultural pentru a-şi primi darurile de sărbători de la Moş. La acţiunile de oferire a cadourilor pentru cei mici a participat şi vicepreşedintele CJC Cristian Darie, căruia i-a revenit rolul de Moş Crăciun şi care a promis că CJC va susţine toate proiectele destinate copiilor din mediul rural - dotarea unităţilor de învăţămînt cu calculatoare, acordarea de burse elevilor, acordarea rechizitelor şi a cadourilor de sărbători. „Acesta a fost unul dintre primele proiecte destinate copiilor din mediul rural, care au fost demarate de CJC. După lansarea proiectului privind acordarea de cadouri tuturor copiilor din mediul rural cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, au urmat multe alte proiecte prin care CJC a încurajat elevii din mediul rural să înveţe“, a declarat Darie.



12