Cu trei zile înainte de marele eveniment festiv al sportului constănţean, “Gala Sportului Constănţean”, Direcţia pentru Sport a Judeţului a organizat, vineri, o ultimă întîlnire în acest an cu reprezentanţii cluburilor sportive, dar şi cu reprezentanţii mass-media locale. Întîlnirea a avut loc la Restaurantul “Sport” şi s-a dovedit a fi un bun prilej de a ciocni o cupă de şampanie în cinstea anului ce stă să se încheie. Deşi din punct de vedere al performanţelor sportive, 2008 a fost unul slab, DSJ a anunţat că împreună cu Consiliul Judeţean va finanţa şi în acest an “Gala Sportului Constănţean”, spectacolul fiind programat luni, ora 16.00, la Teatrul Naţional (fostul “Fantasio”). “Direcţia pentru Sport şi Consiliul Judeţean şi-au dat mîna şi vor finanţa Gala Sportului Constănţean cu patru miliarde de lei pentru cei 150 de sportivi şi antrenori de la nivelul structurilor sportive constănţene, care au obţinut medalii, şi nu puncte, în competiţiile europene şi mondiale. Jocurile Olimpice au rămas fără medalie, dar apreciem locul şapte obţinut de Răzvan Florea la nataţie. Concluzionînd, anul 2008 este sub exigenţele impuse de finanţarea şi puterea echipei, care înseamnă sponsori, prieteni, Consiliul Judeţean, Primăria Constanţa, Inspectoratul Şcolar, Direcţia de Sănătate de Publică, Inspectoratul de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Poliţia Rutieră şi toţi cei care au fost alături de noi în acest an”, a declarat directorul DSJ, Elena Frîncu. La finalul întîlnirii, Moş Crăciun i-a răsplătit pe toţi cei prezenţi cu o cupă de şampanie şi cadouri.