Moş Crăciun pentru o zi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moş Crăciun pentru o zi

Justiție 21 Decembrie 2007 / 00:00 600 accesări

Purtătorul de cuvînt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Florian Stoian, a lăsat ieri deoparte, pentru cîteva ore, halatul de medic şi s-a îmbrăcat în costum de Moş Crăciun pentru a le oferi daruri copiilor cadrelor medicale de la Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Imediat ce l-au zărit, copiii l-au înconjurat şi fiecare a încercat să îl convingă pe Moş că este cel mai cuminte şi ştie cele mai multe poezii. Moşul a avut răbdare şi a ascultat poeziile şi cîntecele copiilor, după care le spunea celor care nu au fost cuminţi cum ar trebuie să se comporte şi le oferea darurile luate chiar de părinţi. Nici pacienţii internaţi în Centrul de Diabet nu au fost ocoliţi de Moş Crăciun. “Adulţii internaţi la noi au primit şi ei cîte ceva. Este un cadou inedit, dar de care au nevoie. Pentru că am primit sponsorizări de la diferite firme farmaceutice, le-am dat bolnavilor medicamente pentru a preveni sau trata complicaţii ale diabetului. Astfel, vor mai face economie”, a declarat şeful Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof. univ. dr. Doina Catrinoiu.



12