Moscova presupune sau speră într-o întâlnire Trump-Putin, la summitul G20

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moscova presupune sau speră într-o întâlnire Trump-Putin, la summitul G20

Externe 28 Iunie 2017 / 21:44 671 accesări
Serghei Lavrov are speranțe sau face doar presupuneri?!

Serghei Lavrov are speranțe sau face doar presupuneri?!

Moscova "pornește de la principiul" că prima întâlnire între președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său american, Donald Trump, va avea loc în cursul summitului G20, prevăzut la 7 și 8 iulie, la Hamburg (Germania), a anunțat miercuri șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, citat de AFP. "Pornim de la principiul că întâlnirea se va ține, dat fiind că ambii președinți vor fi în același timp în același oraș, aceeași clădire, aceeași sală și nu ar fi normal să nu își vorbească", a declarat ministrul rus într-o conferință de presă alături de omologul său german, Sigmar Gabriel. Dacă întâlnirea va avea loc, președinții vor discuta "mai multe chestiuni", a adăugat el, precizând că acestea nu se vor limita la conflictele din Siria și Ucraina. "Înainte de toate, trebuie să ajungem la o normalizare a dialogului, pentru că dialogul se bazează pe interesele vitale ale Rusiei și Statelro Unite", a insistat demnitarul rus. Serghei Lavrov nu a precizat formatul întâlnirii, dar a reamintit că G20 prilejuiește frecvent discuții "în marja" summitului.

Șeful diplomației germane a salutat eventualitatea acestei întâlniri.

Vladimir Putin și Donald Trump nu s-au întâlnit până în prezent, în pofida promisiunilor electorale ale președintelui american de a normaliza relațiile dintre Moscova și Washington.

La sfârșitul lunii martie, Vladimir Putin s-a declarat dispus să aibă o întrevedere cu Donald Trump la summitul G20, fără ca această întâlnire să fie confirmată oficial de vreuna dintre capitale.

Taguri articol


12