Moţiune respinsă, Educaţia lui Funeriu trece

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moţiune respinsă, Educaţia lui Funeriu trece

Politică 08 Aprilie 2010 / 00:00 468 accesări

Plenul Senatului a respins, ieri, moţiunea simplă \"Educaţia - de la supravieţuire la colaps\", semnată de 41 de senatori PNL şi PSD, îndreptată către ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu. Moţiunea, respinsă cu 51 de voturi „pentru” avea din start puţine şanse de a trece, dat fiind faptul că opoziţia nu are decât 65 de senatori, iar pentru a fi adoptată era nevoie de 69 de voturi. Liderul liberalilor, Crin Antonescu, a susţinut din capul locului că moţiunea nu va putea trece. \"Nu o să îmi închipui acum că îi apucă bunul-simţ pe câţiva pedişti, pentru că aşa cum nu a văzut domnul Funeriu profesor mort de foame, nu am văzut eu pedist cu bun simţ, deci nu trece\", a declarat Antonescu. Funeriu a respins acuzaţiile cuprinse în moţiune, el apreciind că documentul este politizat şi lipsit de adevăr, ca şi cum a uitat de promisiunile făcute profesorilor, de remarcile gratuite privind creşterea salariilor cadrelor didactice şi de întrebarea pe care retoric şi-a adresat-o: „Cunoaşteţi vreun profesor care moare de foame în România?”.

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu i-a reproşat lui Funeriu că nu ţine cont de realităţile sistemului. Fostul ministru al Educaţiei a reiterat că educaţia se află în impas, dar nu pentru că s-ar face risipă de resurse, ci pentru că în ţară există prea multă nepăsare. Andronescu i-a mai reproşat actualului ministru PD-L că a acceptat prea uşor bugetul pe 2010: \"Calculaţi cât este finanţarea reală pentru anul acesta pentru învăţământ. (...) Învăţământul nu are ce risipi, pentru că sărăcia nu poate fi risipită, iar bugetul alocat Educaţiei este mult subfinanţat”. La rândul său, senatorul PNL Nicolae Robu a declarat că este de neînţeles cum Boc gestionează Educaţia, dar \"drama\" este că premierul este \"nedrept şi incompetent\" şi în alte domenii. Mai direct, senatorul PSD Olguţa Vasilescu i-a cerut lui Funeriu demisia, fiindcă nu a reuşit să rezolve nicio problemă ce frământă Educaţia de ceva vreme şi îl consideră un ministru „formal”, adevăratul conducător al ministerului fiind consilierul Melania Mandas Vergu. Vasilescu apreciază că ministrul a confundat posturile din învăţământ cu normele şi susţine că reducerea a 15.000 de norme afectează, practic, mai mult de 15.000 de profesori.

Cum era de aşteptat, senatorii independenţii, prin liderul lor, Liviu Câmpanu, au criticat opoziţia, susţinând că dărâmă legea Educaţiei pentru imagine. \"Nu înţeleg de ce, timp de trei săptămâni, Opoziţia nu a găsit timp să stea la masa discuţiilor şi să dezbată acest proiect, în loc să arunce critici neîntemeiate din scaunele comode ale televiziunilor. (...)\", a spus senatorul. Preşdintele PSD, Victor Ponta, a susţinut la dezbaterea moţiunii că, dacă Funeriu nu îşi dă demisia, negocierile pe legea Educaţiei vor rămâne în continuare blocate. Social-democraţii au depus la Parlament o versiune proprie asupra legii Educaţiei, în care se regăsesc toate punctele negociate în Pactul pentru Educaţie, atât cu Preşedinţia, cât şi cu partidele politice.



12