Conservatorii eurosceptici britanici au reuşit să impună organizarea unui vot simbolic, aseară, în Camera Comunelor, un gest simbolic, menit să accentueze presiunile asupra premierului David Cameron, în sensul organizării referendumului pe tema apartenenţei ţării la UE. Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a acceptat ieri dimineaţă să supună la vot moţiunea prezentată de câţiva deputaţi conservatori britanici. Moţiunea denunţă lipsa din programul guvernamental a proiectului privind organizarea referendumului pe tema apartenenţei ţării la UE. Premierul Cameron a declarat că este relaxat înaintea votului, la care nu a participat. Moţiunea are strict un caracter simbolic. În plus, Partidul Conservator britanic a prezentat, marţi, un proiect de lege privind organizarea controversatului referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE, punându-l într-o situaţie delicată pe premierul David Cameron. Proiectul prevede ca referendumul să fie organizat înainte de 31 decembrie 2017.