PSD va depune, luni, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe Agricultură, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, şeful Departamentului de Agricultură al social-democraţilor, Victor Surdu. Deputatul PSD a afirmat că unul dintre motivele pentru care social-democraţii iniţiază moţiunea simplă este că Ministerul Agriculturii înregistrează o datorie de aproape 400 milioane lei către fermieri, deşi s-a angajat la sfârşitul anului trecut să o achite integral până în februarie 2010. Surdu a mai spus că actualul ministru al Agriculturii, Mihail Dumitru, ar trebui demis, în urma moţiunii simple, pentru negocierile defectuoase cu oficialii europeni pe politicile agricole comune, de care va depinde suma alocată de UE României pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 50 de deputaţi. (I.H.)