64 de senatori PC, PSD şi PRM au depus ieri, la Biroul Permanent al Senatului, moţiunea simplă "Minciuna - adevărul justiţiei Macovei", care urmează a fi dezbătută marţi, în plenul Senatului. Potrivit textului moţiunii, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, nu a prezentat "un minimum de program coerent, corect, realist, care să schiţeze măcar o idee fundamentală despre reforma sistemului justiţiei". Semnatarii documentului susţin că, după ce a spus că acceptă ca reforma justiţiei să fie făcută de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Macovei a dat un "prim semn de autoizolare" în Guvern. Mai mult, reprezentanţii opoziţiei precizează că această declaraţie a ministrului este neconstituţională, pentru că legea fundamentală menţionează că reforma justiţiei este iniţiată de către clasa politică, în numele voinţei populare, iar CSM are rolul strict de a fi "garantul idependenţei justiţiei". Senatorii opoziţiei spun că ministrul a "abandonat total" această sarcină a reformei justiţiei, pe care o avea, acuzînd, în schimb, că "nu e victima propriei delăsări sau neputinţe, ci a sabotajului magistraţilor". PSD, PRM şi PC mai precizează că raporturile ministrului Justiţiei cu CSM "au fost programate a fi tensionate pînă la paroxism", printr-un "şir necontenit de ţipete, acuze, jigniri, discreditări". "Auto-aureolarea cu merite şi culpabilizarea celorlalţi au constituit singura strategie a ministrului, anume strategia unei false imagini în ochii unor cercuri europene, imagine întărită printr-un contrast la fel de fals, acela al discreditării, inclusiv în străinătate, a magistraţilor din România", se mai arată în textul moţiunii. Semnatarii susţin şi că, în mandatul Monicăi Macovei, "ordinea de drept este grav compromisă", ministrul blocînd aplicarea noului Cod Penal şi desfiinţînd Institutul de Criminologie. Senatorii opoziţiei mai remarcă şi faptul că Agenţia Naţională de Integritate nu a fost cerută de oficialii europeni şi că o asemenea instituţie nu există în statele occidentale. "Este normal să ne întrebăm: Iubeşte doamna ministru Monica Macovei dreptatea? Iubeşte, pe cît declară, corectitudinea? Răspunsurile le aflăm fie şi numai în două episoade: procesul casei naţionalizate subdobîndite de părinţii domniei sale şi dispariţia din ţară a lui Omar Hayssam, cu concursul structurilor de care răspundea direct - penitenciarele (cabinetul medical) şi Parchetul", precizează semnatarii moţiunii. În concluzie, citînd o altă declaraţie a Monicăi Macovei, potrivit căreia, "în doi ani, justiţia va sta mai prost decît pînă acum", senatorii PSD, PRM şi PC solicită demiterea ministrului Justiţiei. La rîndul său, preşedintele UDMR,Marko Bela, a criticat-o dur ieri pe Monica Macovei, despre care a spus că nu a reuşit o reformă a sistemului judiciar, ci că s-a concentrat pe realizarea unor "instrumente mai puternice în mîna organelor poliţieneşti". "Noi nu credem că doamna Monica Macovei a făcut chiar atît de mult pentru reforma Justiţiei, cît cred alţii", a declarat preşedintele UDMR într-o conferinţă de presă. El a spus că, deşi UDMR este nemulţumit de activitatea ministrului Macovei, face parte dintr-o coaliţie şi crede că această nemulţumire trebuie discutată în cadrul coaliţiei şi nu trebuie rezolvată prin moţiuni. Marko Bela a adăugat că va exista o discuţie în cadrul grupurilor parlamentare ale UDMR, legată de moţiunea opoziţiei împotriva ministrului Justiţiei.