Moţiunea de cenzură “11 împotriva României” ajunge la CC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moţiunea de cenzură “11 împotriva României” ajunge la CC

Politică 10 Octombrie 2009 / 00:00 431 accesări

Curtea Constituţională (CC) ia în discuţie, luni, legalitatea moţiunii de cenzură “11 împotriva României”, depusă, în 6 octombrie, la Parlament. Moţiunea este semnată de parlamentarii PNL, UDMR şi de şapte reprezentanţi ai PSD. Textul moţiunii a fost citit joi, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, dezbaterea şi votul urmînd să aibă loc marţea viitoare. După citirea documentului, în urma disputei din plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, democrat-liberalii au trimis la Curtea Constituţională sesizarea de neconstituţionalitate privind iniţierea moţiunii de către aceiaşi parlamentari care au semnat şi moţiunea de cenzură precedentă. Senatorul pedelist Iulian Urban a avertizat, în plenul reunit al celor două Camere, după ce reprezentanţii PSD, UDMR şi PNL au respins interpretarea avansată de PD-L asupra legalităţii semnăturilor de pe moţiunea de cenzură a celor trei partide, că democrat-liberalii vor sesiza Curtea Constituţională. Opoziţia a hotărît să depună moţiunea de cenzură după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe proiectele de lege privind salarizarea unică, educaţia şi reorganizarea agenţiilor. În opinia democrat-liberalilor, semnatarii moţiunii nu mai pot semna o altă moţiune în aceeaşi sesiune. Punctul de vedere al PD-L a fost respins de parlamentarii PNL, PSD şi UDMR, care au arătat că prevederile constituţionale nu interzic semnarea mai multor moţiuni de cenzură de aceiaşi parlamentari, dacă moţiunile respective sînt urmare a angajării răspunderii Guvernului. Moţiunea depusă de opoziţie conţine atacuri dure la adresa şefului statului şi a Cabinetului Boc 2 şi aduce în discuţie “nereprezentativitatea flagrantă” şi ilegalitatea în care se află Guvernul, aflat “la masa puterii” prin încălcarea Constituţiei. PSD a anunţat că susţine moţiunea de cenzură. Pentru adoptarea moţiunii sînt necesare 236 de voturi, iar parlamentarii PNL, PSD, UDMR au împreună 279 de voturi, în timp ce PD-L şi minorităţile, care, în mod tradiţional, susţin Guvernul, totalizează 192 de parlamentari, dacă sînt luaţi în calcul şi independenţii.

Taguri articol


12