În ultima perioadă, pe emailurile şi conturile de Facebook şi messenger ale românilor circulă următorul mesaj-manifest. Orice comentarii sunt de prisos: „Se reduce cu 25% sărăcia prin reducerea 100% a guvernului actual. Programul \"Ultima Şpagă\" este o manifestare a cetăţenilor liberi prin care îşi exprimă dezaprobarea faţă de incompetenţa, corupţia şi cinismul guvernului Boc-Udrea condus de premierul Traian Băsescu. Prin această acţiune le oferim guvernanţilor ultima şpagă şi îi poftim să ne părăsească. AJUNGE! Îi invităm pe toţi cetăţenii liberi ai ţării acesteia ca VINERI, 28 MAI 2010, ora 18:00, să depună o monedă de 10 bani pe trotuarul din faţa clădirii Guvernului României şi a Prefecturilor judeţene. Haideţi să le dăm ultima şpagă şi apoi să ne lase în pace!
NE-AM SĂTURAT:
- să suferim noi ca să prospere ei;
- să fim întărâtaţi unii împotriva celorlalţi, cultivându-ne ura, într-o ţară cu o religie a iubirii;
- să închidem ochii la incompetenţă, corupţie şi dezgustul guvernului faţă de propriul popor;
- să ne vedem părinţii, bunicii şi prietenii plângând în faţa alimentarelor;
- să vedem profesori, medici, funcţionari publici tânjind în faţa galantarelor din supermarket;
- să fim stropiţi de limuzinele scumpe ale unor analfabeţi ale căror unice calităţi sunt lipsa de cultură şi instrucţie şi apropierea de banul public
Rugăm pe toţi cei care împărtăşesc aceste credinţe ale noastre să se alăture demersului nostru. Rugăm mass-media, partidele politice, organizaţiile civice şi sindicale să se alăture demersului nostru. E timpul ca acest guvern să plece împreună cu primul său ministru. E deja ceasul al doisprezecelea. Mămăliga nu mai trebuie să explodeze încă o dată.”