Moţiunea depusă de PNL împotriva ministrului Economiei, respinsă de deputaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Moțiune respinsă! Ministrul Economiei a căzut în picioare

Moţiunea depusă de PNL împotriva ministrului Economiei, respinsă de deputaţi

Politică 10 Octombrie 2018 / 16:29 626 accesări

Deputaţii au respins, miercuri, moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului ministrului Economiei, intitulată ”Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!”. Moţiunea a fost resinsă cu 103 voturi „pentru”, 146 „împotrivă” şi 9 abţineri. Moţiunea a fost semnată de 65 de deputaţi PNL, iar dezbaterile asupra acesteia au avut loc luni. În cadrul dezbaterilor, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a susţinut că textul moţiunii este copiat şi „presărat cu şobolăneli”. El a mai spus că nu intră în atribuţiile sale de ministru al Economiei controlul inflaţiei şi nici deprecierea monedei naţionale. Liberalii susţin, în moţiune, că economia ţării este în impas: „La 9 luni de când aţi fost învestit în funcţia de ministru al Economiei nu observăm progrese în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor portofoliului administrat. Dacă e să fim cinstiţi, nici pe dumneavoastră nu v-am observat, în afara gafelor, bâlbelor sau umorului involuntar care v-au însoţit puţinele ieşiri publice. Sunteţi un ministru care dă fiori şi când tace şi când lipseşte!”, se arată în textul moțiunii.



12