PD şi PLD au anunţat că au finalizat, ieri, textul moţiunii de cenzură „Guvernul Tăriceanu trebuie să plece!” şi au strîns de la parlamentarii independenţi şi de la deputaţii minorităţilor naţionale semnăturile necesare pentru depunerea moţiunii la Birourile Permanente ale celor două Camere. Surse din conducerile celor două partide susţin că moţiunea a fost concepută ca un „document ce reflectă realitatea politică de după referendumul din 19 mai”. „Textul este gata. El a fost redactat de un comitet PD-PLD. Rămîne, eventual, să mai aruncăm o ultimă privire asupra lui mîine (miercuri – n.r.) şi să îl depunem la Parlament”, au spus sursele citate. Potrivit acestora, moţiunea de cenzură se referă la deficienţele şi neregulile identificate în toate domeniile gestionate de actualul guvern, inclusiv „problemele provocate de Executiv în raporturile cu forurile europene, vizînd, în principal, Justiţia”. Potrivit surselor democrate şi liberal-democrate, dacă PSD va vota împotriva moţiunii PD, partidul condus de Mircea Geoană va arăta astfel că susţine „transparent” Cabinetul PNL-UDMR şi că PSD face parte din „majoritatea guvernamentală transparentă”. Potrivit articolului 113 din Constituţie, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea moţiunii de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.