Guvernul, primul-ministru Emil Boc şi conducerea Ministerului Agriculturii, în frunte cu fostul deţinător al portofoliului, Mihail Dumitru, trebuie să răspundă pentru situaţia din Agricultură, care este „catastrofală“, a susţinut, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, social-democratul Gheorghe Antochi, la dezbaterea moţiunii simple pe această temă, iniţiată de PSD+PC. În opinia sa, vinovaţi de această situaţie mai sunt şi ceilalţi membri ai Guvernului, care nu au asigurat condiţii macroeconomice normale pentru stimularea producţiei agroalimentare autohtone. Deputaţii au respins însă cu 137 de voturi „împotrivă“, 107 voturi „pentru“ şi nicio abţinere moţiunea intitulată „Agricultorii români sufocaţi de importuri şi falimentaţi de politica agricolă a Guvernului Boc“. În cadrul dezbaterilor asupra moţiunii, parlamentarii au susţinut puncte de vedere tematice, legate strict de domeniul agriculturii, existând, însă, şi trimiteri politice. Actualul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a apreciat că moţiunea simplă trebuie să fie supusă votului politic.