Moţiunea Reorganizării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moţiunea Reorganizării

Eveniment 11 Iunie 2011 / 00:00 480 accesări

Opoziţia susţine că procesul de reorganizare teritorială trebuie făcut în urma unei consultări a tuturor factorilor, dar în principal a românilor, care trebuie să se exprime dacă este utilă o astfel de reorganizare. Fondatorul PC, Dan Voiculescu, crede că o reformă administrativ-teritorială serioasă trebuie să îndeplinească trei condiţii: să fie precedată de o dezbatere publică de minimum 6 luni, să se bazeze pe acordul forţelor politice şi civice, inclusiv Academia Română şi Patriarhia, şi să fie aprobată prin referendum. “E vorba de acelaşi autism al PDL, care are impresia că este deţinătorul adevărului absolut. Este foarte grav, nu mai spun de lipsa unei consultări cu opoziţia, dar în primul rând de lipsa unei consultări a populaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost mult mai dur, afirmând că USL pregăteşte deja moţiunea de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe o astfel de lege. “În ipoteza unui parcurs firesc al acestei legi, camera decizională este Senatul. Nu cred că vor risca să introducă legea în Parlament. Dânşii s-au dezobişnuit să discute legile pe cale parlamentară, normală. Cred că îşi vor asuma răspunderea. Dacă se va întâmpla acest lucru nu am nicio îndoială că vom înainta o moţiune de cenzură”, a declarat Antonescu.



12