Deputaţii au dezbătut, ieri, moţiunea simplă iniţiată de 59 de parlamentari liberali pe tema învăţămîntului, prin care s-a cerut anularea ordinelor emise de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prin care a eliminat orele de sport, de limbă străină sau de istorie din aria curriculară a diferitelor profile de liceu, precum şi organizarea unei dezbateri publice înaintea fiecărui ordin. În cele din urmă, moţiunea simplă depusă de liberali pe Educaţie a întrunit 137 voturi “împotrivă” şi doar 52 voturi “pentru”, fiind respinsă de plenul Camerei Deputaţilor. În timpul dezbaterilor, preşedintele Comisiei de învăţămînt a Camerei, social-democratul Cristian Dumitrescu, a caracterizat moţiunea simplă a PNL drept “lipsită de substanţă şi desuetă”, “o furtună într-un pahar cu apă, o oportunitate politică şi o formă fără fond” şi a declarat că semnatarii documentului nu au dreptul moral să vorbească de reforma în învăţămînt, din cauza prestaţiei lor cît timp au fost la guvernare. Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ecaterina Andronescu, a apreciat că moţiunea iniţiată de PNL reprezintă “un atac la adresa ministrului” şi nu o analiză a deciziilor luate de acesta. Ea a respins criticile aduse de liberali în moţiune şi a arătat fie că autorii moţiunii “sînt în eroare”, fie că PNL nu este îndreptăţit să vorbească despre “incoerenţa” şi “incompetenţa” din învăţămînt. Deputatul PD-L Doiniţa Chircu a declarat că moţiunea PNL pe educaţie este “maculatură”, reprezentînd în parte “fraze goale ce din coadă vor să sune”, ea criticînd fosta conducere a Ministerului Educaţiei şi anunţînd că democrat-liberalii nu vor vota moţiunea. Ea a adăugat că “o minimă şi inteligentă prudenţă” i-ar fi obligat pe deputaţii PNL semnatari ai moţiunii simple să nu folosească în titlu cuvîntul “istorie“, susţinînd că acest cuvînt îi obligă pe democrat-liberali să se gîndească “cu tristeţe” la istoria recentă consumată între 2007 şi 2008, cînd PNL a instalat la conducerea ministerului “doi iluştri nimeni” din punct de vedere al carierei didactice şi al cunoştinţelor manageriale, care “au hepatizat” sistemul de învăţămînt “lăsîndu-l galben, amorţit şi rece”. Deputatul PSD Anghel Stanciu le-a făcut cadou liberalilor un Îndreptar ortografic, morfologic şi de punctuaţie al limbii române, pentru a scrie corect textele moţiunilor, acuzînd că moţiunea dezbătută abundă în greşeli gramaticale. În cursul dezbaterilor, şi-au anunţat intenţia de a vota această moţiune, pe lîngă liberali, reprezentanţii UDMR, deputaţii PSD, PD-L şi cei ai minorităţilor naţionale arătînd că votează împotrivă. Deputatul PNL Pavel Horj a anunţat, după respingerea moţiunii simple a liberalilor pe Educaţie, că grupul parlamentar al liberalilor a iniţiat şi depus spre dezbatere la Camera Deputaţilor o moţiune simplă cu titlul “Agricultura şi dezvoltarea rurală spre dezastru”.