Moțiunea simplă pe Justiție, la Camera Deputaților. Când intră la votul final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moțiunea simplă pe Justiție, la Camera Deputaților. Când intră la votul final

Politică 12 Septembrie 2017 / 08:35 1998 accesări

Moțiunea simplă pe Justiție "PSD stăpânul justiției?! Chiar așa...", inițiată de grupurile parlamentare ale PNL și USR, va fi dezbătută marți în plenul Camerei Deputaților, iar miercuri va primi votul final. PNL și USR îi solicită ministrului Tudorel Toader în moțiune să nu promoveze în forma actuală modificările la legile Justiției și să devoaleze agenda ascunsă a acestor modificări. Semnatarii doresc să tragă un nou semnal de alarmă asupra asaltului pornit împotriva independenței Justiției, se menționează în textul moțiunii. "În domeniul reformării Justiției, PSD a început actuala guvernare cu stângul. Este încă viu în memorie episodul OUG 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Doar reacția promptă, de la începutul lunii februarie a.c., a societății civile, a multor instituții și organizații profesionale sau neguvernamentale și a opoziției parlamentare a făcut ca acest act normativ să fie abrogat imediat", susțin semnatarii. Potrivit textului, proiectul de modificare a legilor Justiției demonstrează că "pentru Tudorel Toader singurele interesele care primează sunt cele ale lui Liviu Dragnea, nicidecum ale statului de drept și societății din România".

"Asistăm la o continuare a serialului 'marțea neagră', început în decembrie 2013, urmat de episodul din februarie 2017 și, recent, de cel din 23 august 2017. Chiar nu realizați că totul este cusut cu ață albă? Se văd indicațiile prețioase venite de la partid. Domnule ministru, chiar dacă nu sunteți om politic, calitatea dumneavoastră de profesionist în drept, anvergura dumneavoastră academică și profesională nu vă dă dreptul să vă bateți joc de realizările obținute în timp, în sistemul judiciar românesc", se menționează în document.



12