Moțiunea simplă pe Justiție va fi dezbătută luni în Camera Deputaților

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moțiunea simplă pe Justiție va fi dezbătută luni în Camera Deputaților

30 Martie 2016 / 16:51 404 accesări

Moțiunea simplă pe Justiție, depusă de deputații ALDE, va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaților lunea viitoare, la ora 17,00, a anunțat, miercuri, secretarul Camerei Marcel Ciolacu.

Deputații ALDE spun că textul moțiunii, intitulată "Drepturile omului nu sunt un lux", se bazează pe o afirmație a ministrului Justiției, Raluca Prună, potrivit căreia "Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.6 din 11 martie 2016 nu restrânge drepturi și libertăți, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic".

"Ați afirmat că discuția despre drepturile omului reprezintă un lux teoretic. O afirmație extrem de periculoasă, surprinzătoare, care a obligat Parlamentul României la reacție și, mai mult, la atitudine față de drepturile fundamentale care nu sunt un lux, atitudine care se concretizează prin această moțiune simplă. Poate nici nu ar trebui să ni se pară surprinzătoare declarația dumneavoastră, având în vedere că ne-ați anunțat, cu multă mândrie chiar, că împărtășiți principiile fostului ministru al Justiției Monica Macovei, care ne spunea, nu cu mult înaintea dumneavoastră, că în România 'drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin'", se arată în textul moțiunii.

Semnatarii moțiunii cer demisia ministrului Justiției.

"Pentru modul în care dumneavoastră înțelegeți să vă raportați la drepturile fundamentale ale omului, considerându-le un lux, chiar și teoretic, nu pot exista motivări sau explicații! Aristotel spunea că 'Democrația este o formă de guvernământ în care cei liberi sunt la putere'. Dumneavoastră ați demonstrat prin declarații și conduită că nu sunteți o persoană liberă, că nu sunteți o persoană care gândește liber. Dumneavoastră nu doriți ca cetățenii acestei țări să fie oameni liberi, pentru că doriți ca puterea să fie exercitată de personaje obscure și nereprezentative. Dacă nu vă veți da demisia ori dacă nu veți fi demisă de către șeful Guvernului, înseamnă că nu ați făcut decât să dați glas prin declarația dumneavoastră, precum și formă juridică prin ordonanța pe care ați inițiat-o unei filosofii despre precaritatea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor ce este împărtășită de întregul Executiv", se mai arată în document.



12