22 Noiembrie 2024, 16:01
Camera Deputaţilor a respins, ieri, moţiunea simplă iniţiată de 79 de deputaţi PNL privind domeniul sănătăţii, intitulată „Guvernul Ponta 3 ameninţă viaţa pacienţilor, amână lista de medicamente compensate“. Moţiunea a fost respinsă, întrunind 147 voturi „pentru“, 188 „împotrivă“ şi 3 abţineri. Iniţiatorii moţiunii solicitau ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, respectarea angajamentelor politice şi introducerea noii liste de medicamente compensate. Moţiunea fusese dezbătută în şedinţa de luni a Camerei Deputaţilor. Amintim că acest minister a aparţinut liberalilor până când liderul PNL, Crin Antonescu, a rupt USL. Vorba purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan: “Liberalii s-au molipsit de ipocrizie de la Traian Băsescu”.