Moţiunea „Stop degradării nivelului de trai, stop iresponsabilităţii din sectorul energetic!”, depusă la Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moţiunea „Stop degradării nivelului de trai, stop iresponsabilităţii din sectorul energetic!”, depusă la Senat

Politică 21 Februarie 2008 / 00:00 561 accesări

Senatorul social-democrat Otilian Neagoe a anunţat ieri, în plenul Senatului, depunerea moţiunii simple intitulată „Stop degradării nivelului de trai, stop iresponsabilităţii din sectorul energetic!”, semnată de un număr de 39 senatori, membri ai grupurilor parlamentare ale PSD şi PC. Moţiunea solicită Executivului un program naţional actualizat de luptă împotriva sărăciei şi a sărăciei severe, cu măsuri concrete şi etape de derulare, oprirea creşterii preţurilor la gaze şi o gestionare mai bună a cheltuielilor bugetare. Cele două formaţiuni semnatare cer Guvernului să negocieze cu Federaţia Rusă pentru stoparea creşterii preţului la gaze, păcură şi cărbune şi să prezinte în Parlament un program naţional de luptă împotriva sărăciei şi rapoarte asupra stării de sănătate a tinerei generaţii. Textul moţiunii are ca motto art. 47 din Constituţie, potrivit căruia “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. De asemenea, Guvernul trebuie să coreleze etapizat veniturile populaţiei cu valoarea coşului minim de consum lunar calculat de Institutul Naţional de Statistică, astfel încît nicio pensie şi niciun salariu să nu fie sub această valoare. Senatorii social-democraţi şi conservatori constată că România se îndepărtează „tot mai mult” de principiile modelului european şi că accentuarea derapajelor economice şi sociale de pe parcursul anului 2007 reprezintă consecinţa incoerenţei politicilor aplicate, „economia românească ajungînd mult mai vulnerabilă decît acum trei ani”. Documentul mai arată că regimul politic de dreapta, reprezentat de tandemul Tăriceanu-Băsescu, va rămîne în istorie ca exemplu de lipsă de performanţă în gestionarea politicilor publice. De asemenea, PSD şi PC atrag atenţia preţurile au crescut spectaculos: la gaze naturale, cu 100%, la pîine, cu 80%, la apă şi canal, cu 80%, la lapte, cu 75%, la energie termică, 60-100%, la carne, cu 60%, la ulei, cu 45%, la energie electrică, cu 19%. Ei susţin că anticipează o majorare a preţurilor în anul 2008 cu 30% la pîine, 10-30% la gaze naturale, la energie electrică şi termică cu 10%, la carne, mezeluri şi lapte, cu 30%. Semnatarii moţiunii arată că „lipsa unei strategii coerente în domeniul energetic, abandonarea sau blocarea proiectelor de interes major, lipsa competitivităţii, managementul iresponsabil şi neperformant, toate acestea asociate unei politici externe păguboase, au generat derapaje cu consecinţe grave atît în plan micro, cît şi macroeconomic”. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a apreciat că moţiunea va fi adoptată cu siguranţă. Pe de altă parte, el s-a declarat convins că şi alte partide vor susţine moţiunea simplă: \"După părerea mea, va exista susţinere. În primul rînd sînt două grupuri, PSD, cel mai solid, cu PC. PRM, în mod cert o va susţine. După aprecierea noastră, moţiunea va trece în mod sigur\". Liderul senatorilor PD-L, Nicolae Ioţcu, a anunţat că parlamentarii acestui partid susţin, de principiu, orice moţiune care este împotriva Guvernului Tăriceanu II.



12