Motivare CCR cu semne de întrebare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Motivare CCR cu semne de întrebare

Politică 13 Iulie 2012 / 00:00 610 accesări

MOTIVARE Curtea Constituţională a României (CCR) a făcut publică motivarea privind neconstituţionalitatea Legii privind votul uninominal. Potrivit motivării, noua lege modifică legislaţia electorală în anul în care au loc alegeri. CCR precizează totodată, în motivarea deciziei luate în 27 iunie, că legea încalcă dispoziţiile constituţionale. “Până la momentul adoptării legii criticate în prezenta cauză, opţiunea poporului în sensul reducerii numărului de parlamentari nu a format obiectul niciunei reglementări legislative. În ceea ce priveşte reglementarea criticată, aceasta modifică legea electorală, respectiv Legea nr. 35/2008, iar, prin reglementarea tipului de scrutin poate determina o creştere a numărului de parlamentari, care nu respectă voinţa poporului exprimată la referendum”, spun magisitraţii CCR. Mai mult, magistraţii CCR spun că legea aduce un plus de parlamentari faţă de numărul în vigoare la data organizării referendumului, ignorând art. 62 alin. (3) din Constituţie, care specifică în mod expres faptul că numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării, care, conform ultimului recensământ, a scăzut considerabil. Interesant este că, până acum, nimeni în afara magistraţilor CCR nu a vorbit despre rezultatele recensământului din 2011, şi vorbim aici de cei de la PDL. Toţi cei care au invocat până în prezent datele acelui recensământ li s-a răspuns că datele nu au fost oficializate de către Institutul Naţional de Statistică, deci nu pot fi luate în considerare. De asemenea, în urmă cu câteva zile, reprezentanţii USL spuneau că referendumul din 29 iulie se va organiza conform datelor recensământului din 2002. “Acesta a fost decizia Curţii şi trebuie respectată. Nu avem ce să comentăm”, a declarat senatorul PSD Alexandru Mazăre. Acelaşi lucru l-a declarat şi senatorul PSD Nicolae Moga, care a afirmat că sunt multe de schimbat într-un timp atât de scurt.

SEMNE DE ÎNTREBARE “Sincer să fiu, decizia CCR m-a surprins. Când eram la PDL, mai exact în 2009, mi-aduc aminte că PNL şi PSD au contestat la CCR decizia de atunci a majorităţii parlamentare de a organiza în aceeaşi zi alegerile prezidenţiale şi referendumul privind unicameralismul şi reducerea numărului de parlamentari. Atunci, magistraţii CCR nu au avut nicio problemă să respingă contestaţia celor de la PSD şi PNL, când a fost invocată şi Convenţia de la Geneva. Acum, aceiaşi magistraţi ai CCR spun că modificarea legii electorale în an de alegeri încalcă Convenţia de la Geneva. Mă întreb dacă nu cumva magistraţii CCR trebuie să analizeze aceste cazuri conform Constituţiei României şi în baza Convenţiei de la Geneva”, a declarat senatorul PC Mircea Banias. Motivarea privind votul uninominal pur ridică mai multe semne de întrebare la care CCR ar trebui să răspundă. Reamintim că PDL a depus, în 31 mai, la CCR, sesizarea privind legea votului uninominalului iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu, ce prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.



12