Cunoscut poliţiştilor pentru nenumărate încălcări ale legii, un constănţean, de 41 de ani, a intrat din nou în vizorul oamenilor legii după ce a condus o motocicletă deşi era băut, avea permisul suspendat şi mai mult, a lovit o maşină şi apoi a fugit de la locul accidentului. Anchetatorii spun că, Doru Hulubariu, de 41 de ani, se deplasa , miercuri noaptea, cu o motocicletă, cu numărul CT 42 ALE pe strada Soveja în spatele unui Volkswagen Golf, înmatriculat B 33 ADZ, condus de Alexandru Zehan. Cînd a ajuns în dreptul Institutului de Marină, din cauză că Hulubariu nu a păstrat distanţa legală faţă de maşina care rula în faţa lui, a izbit Golful, făcîndu-i praf luneta. După impact, Hulubariu a fugit de la locul accidentului, abandonînd motocicleta în mijlocul străzii. El a fost reţinut de poliţişti, în dimineaţa zilei următoare, în jurul orei 6.30, cînd s-a prezentat la urgenţa Spitalului Judeţean acuzînd dureri la umărul stîng. Testat cu aparatul Drager, motociclistul a fost găsit cu o alcoolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că Hulubariu avea permisul de conducere suspendat pînă pe data de 28 iunie 2008. Oamenii legii nu exclud posibilitatea ca bărbatul să fi fugit de la locul accidentului tocmai pentru că era băut şi avea dreptul de conducere suspendat.