O femeie de 33 de ani a fost rănită, miercuri seară, într-un accident rutier petrecut în stațiunea Eforie Nord. Oamenii legii spun că Georgel P., de 63 de ani, se deplasa la volanul unui autoturism marca Volkswagen pe Drumul Național 39 (Constanța - Mangalia), dinspre Eforie Sud către Constanța. În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Techirghiol, au stabilit anchetatorii, șoferul a virat la stânga, fără să se asigure, și a intrat în coliziune cu un motociclist care se angajase în depășirea sa, deși o astfel de manevră era interzisă pe sectorul de drum respectiv. În urma impactului, o femeie de 33 de ani, pasageră pe motocicleta Honda, a fost rănită. Martorii au sunat la 112. Un echipaj de poliție și o ambulanță s-au deplasat la locul accidentului, iar victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Cei doi protagoniști au fost testați cu aparatul Drager, însă rezultatul a fost negativ.