Un motociclist a fost băgat în spital, sâmbătă noapte, de neatenția unui șofer. Accidentul, care putea avea urmări tragice, a avut loc în jurul orei 22.00, pe strada Soveja, din municipiul Constanța. Polițiștii de la Rutieră spun că un bărbat de 63 de ani, din Constanța, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, nu a acordat prioritate în momentul în care a ieșit pe strada Soveja, dintr-o benzinărie, și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 26 de ani. Martorii spun că victima nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul. „Circulam cu motocicletele pe Soveja, în banda nr. 2. Șoferul BMW-ului a ieșit din benzinărie fără să se uite măcar o clipă în stânga lui. Nu înțeleg ce a vrut să facă, a intrat direct în fața noastră. Eu am apucat să intru pe prima bandă, dar prietenul meu nu a mai putut să facă nimic. Am văzut doar cum a încercat să se întoarcă pentru a se proteja în momentul impactului“, a declarat unul dintre prietenii motociclistului rănit. O autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a ajuns rapid în zonă. Motociclistul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Mai mulți amici de-ai acestuia au ajuns la locul accidentului. Ei au susținut că au verificat BMW-ul implicat în accident și au descoperit că acesta nu ar avea asigurarea obligatorie valabilă. Polițiștii de la Rutieră au pornit o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul rutier. În același timp, față de șoferul BMW-ului a fost începută urmărirea penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.