Motociclist rănit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Motociclist rănit

Eveniment 25 Octombrie 2012 / 00:00 728 accesări

Un bărbat de 37 de ani, din Constanţa, a fost rănit marţi noapte, într-un accident rutier petrecut, în jurul orelor 23.50, în municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, Gheorghe M., de 60 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe strada Poporului. Ajuns la intersecţia cu bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, spun poliţiştii de la Rutieră, acesta nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar de Mihai Robert S., de 37 de ani, din Constanţa. În urma impactului, motociclistul a fost rănit şi transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii i-au testat pe cei doi protagonişti ai accidentului cu aparatul Drager şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.



12