Nu-mi propun să descriu cursa MotoGP din seara de 8 aprilie 2018, din Argentina. Nici nu-mi propun să fiu obiectiv sau să emit păreri avansate despre această cursă memorabilă. Vreau doar să creionez, din postura de motociclist şi fan al curselor MotoGP încă de la începuturile difuzării lor în România, portretul unuia dintre cei mai mari piloţi şi sportivi ai tuturor timpurilor, care a făcut istorie într-o cursă în cel mai bun caz controversată. Multe dintre întâmplările cursei au rămas un mister chiar şi pentru participanţi, ca să nu mai zic de comentatori. Spre exemplu, amânarea startului, care a rămas în istorie cu o fotografie unică, nemaiîntâlnită până acum: Jack Miller, cel care, după calificări, urma să plece din pole position, singur, pe grila de start. Toţi ceilalţi plecaţi la boxe şi apoi reveniţi în alte locuri decât cele consacrate de calificări, la câteva linii în spatele pilotului, nervos, contrariat şi blocat în pole position, într-o poziţie inconfortabilă, timp de mai bine de 20 de minute. Potrivit regulamentului, bietul pilot nu are voie să coboare de pe motocicletă atât timp cât se află în grila de start. Vă daţi seama ce a însemnat asta la niveul concentrării şi încălzirii, mentale şi fizice, pentru acel pilot. Totul s-a petrecut din cauza unei bâlbâieli organizatorice, provocate de ploaia ce a rămas doar o ameninţare.

Dar, să revenim. Repet, nu-mi propun să descriu cursa şi nici să fiu obiectiv. Cunoscătorii şi fanii MotoGP care nu au văzut-o, sunt convins că o vor face în orele următoare. Şi credeţi-mă, trebuie văzută! Aici, în Argentina, s-a conturat portretul unui raider incredibil, cu o forţă mentală şi o stăpânire a nervilor greu de imaginat, o putere de concentrare şi o superioritate psihică evidente, asta ca să nu mai punem la socoteală skill-urile evidente într-ale pilotajului. Este vorba despre Marc Marquez.

Şi aici, probabil, fanii lui Valentino Rossi mă vor înjura, căci Marc a fost, în Argentina, protagonistul a două faze discutabile, una dintre ele finalizându-se cu un Rossi trântit de pe motocicletă, din fericire fără urmări grave, şi trimis pe locul 19, de pe locul 6. „Războiul” dintre cei doi, adică dintre cel ce a fost maestru, Rossi, şi cel ce a fost, demult, ucenic, Marc, este de notorietate şi, în ultima perioadă, păruse că se stinge. După episodul Argentina însă, probabil că între cei doi tensiunile au devenit ireconciliabile. De altfel, Marc a mers la boxe, după finalul cursei, pentru a-şi cere scuze, şi nu a fost primit de către Il Dottore. Cealaltă fază, îl are în prim plan pe Marc în duel cu Aleix Espargaro, pe care l-a luat, pur şi simplu, cu asalt. Din fericire, faza a rămas fără urmări pentru Espargaro, iar Marc a fost obligat să cedeze un loc. A cedat două şi revenit spectaculos. Dar să nu anticipăm.

Cursa a devenit un cumul al controverselor încă de pe grila de start. Am văzut un Jack Miller singur, singurel, blocat pe motocicletă timp îndelungat. După ce se dă din nou adunarea, la finalul unui tur de repoziţionare pe grilă şi toată lumea aştepta coborârea steagului, Marc ridică mâna şi rupe rândurile în încercarea disperată de a-şi reporni motorul. Din păcate, face o întoarcere care îl poziţionează împotriva sensului de mers al cursei. Potrivit comentatorilor, asta se penalizează cu un Ride Through, o penalizare care îl forţează pe rider să treacă pe linia bozelor, cu o viteză limitată. A aflat asta după ce ajunsese lider de cursă, întrecând rapid un Jack Miller debusolat şi rămânând fără colegul său, Dani Pedrosa, trântit de un Zarco dezlănţuit. Vreau să menţionez faptul că, deşi faza a fost discutabilă, iar Pedrosa a căzut destul de rău, Zarco nu a păţit nimic.

Marc acceptă penalizarea şi trece pe la boze, reintrând în cursă pe locul 18 sau 19. Şi, de aici, începe una dintre cele mai frumoase poveşti din MotoGP, cu un Marc extrem de motivat şi concentrat, care a reuşit să treacă peste nervii, normali în atari condiţii, dezamăgirea şi, probabil, frustrarea imense, provocate de pierderea primei poziţii. „Croşetând” piloţii, reducând timpii, făcând fastest lap cam la două-trei ture, mâncând secundele, Marc a reuşit să termine cursa, după ce a cedat două locuri (episodul Espargaro), în poziţia a cincea. După terminarea cursei, a aflat că a fost penalizat pe către organizatori pentru episodul Rossi, cu 30 de secunde, finalizând în clasament pe locul 18, tot cu un loc înaintea lui Rossi, care a terminat pe 19!

Foarte pe scurt, şi probabil greu de înţeles pentru necunoscători, aşa arată cursa lui Marc din Argentina. Vrea să menţionez că fiecare cursă de MotoGP înseamnă 1000 cc, care dezvoltă viteze de peste 300km/h, pe doar două roţi. Înseamnă un pilot extem de bine pregătit fizic (după fiecare cursă, piloţii pierd în greutate între 3 şi 5 kg) şi, neapărat necesar, psihic. Înseamnă emoţii cumplite şi o stare interioară menţinută într-o tensiune ce frizează absurdul, totul la 300 de km/h. Şi aici excelează The Joker. O adevărată mentalitate ultra (termen împrumutat din terminologia ultramaratoniştilor) îl situează pe Marc mult deasupra tuturor piloţilor din generaţia sa şi nu numai. Eroismul său singular, lăsând desigur la o parte cele două episoade discutabile, se canalizează în plan mental într-o manieră care îl face să fie unic. Puterea de concentrare a unui mental superior, capacitatea de a controla, analiza şi lua decizii în miimi de secundă, sângele rece, faptul că găseşte resursele de a nu renunţa niciodată, indiferent câte tururi sau secunde mai sunt până la final, o motivaţie intrinsecă aproape imposibilă, care îşi găseşte rezolvarea şi în plan fizic (adesea a concurat cu dureri cumplite şi fracturi), toate acestea şi, probabil, multe altele, fac din el unul dintre cei mai mari campioni ai tuturor timpurilor în acest sport şi nu numai.

Cursa din Argentina va rămâne în istorie în legătură cu Marc Marquez şi Valentino Rossi şi va suscita multe discuţii, în special între fanii celor două tabere! Important este să rămânem uniţi de dragostea pentru motoare şi nu despărţiţi de isprăvile eroilor acestui sport minunat.