Tehnicianul echipei Chelsea Londra, Jose Mourinho, i-a trimis o fotografie cu autograful său unui băieţel în vârstă de 6 ani care i-a cerut săptămâna trecută, printr-o scrisoare, să preia conducerea tehnică a formaţiei Aston Villa, informează independent.co.uk. Jude Branson i-a trimis lui Mourinho o scrisoare pe care a scris-o chiar de el de mână, săptămâna trecută, înainte ca de la Aston Villa să fie demis tehnicianul Paul Lambert. „Dragă domnule Mourinho, Numele meu este Jude. Am 6 ani şi sunt fan Aston Villa. Sunteţi antrenorul meu preferat. Puteţi să o antrenaţi pe Villa şi să-l aduceţi şi pe Costa? Avem nevoie de ajutor. Vă mulţumesc. Jude Branson“, i-a scris băieţelul lui Mourinho. Tatăl lui Jude, Phil, a declarat că fiul său nu şi-a îndeplinit dorinţa, dar a primit o fotografie cu autograf de la Mourinho. „Jude a avut o surpriză frumoasă când a venit de la şcoală. A văzut că Jose i-a trimis o fotografie cu autograf adresată lui. Singurul lucru pe care îl dorea era ca Jose Mourinho să preia Aston Villa. Nu a obţinut asta, dar a obţinut această recunoaştere din partea tehnicianului. Vom pune fotografia în ramă şi o vom agăţa pe perete, în camera lui Jude. Este plăcut să ştim că scrisoarea lui a fost citită şi poate Jude chiar i-a dat o idee lui Mourinho şi acesta ar putea ajunge la Villa într-o bună zi“, a spus Phil Branson pentru „Birmingham Mail“. Mourinho a scris pe fotografie: “To Jude, best wishes“ şi s-a semnat. Tehnicianul Paul Lambert a fost demis, miercuri, de la Aston Villa. Conducerea tehnică a echipei la meciul cu Leicester City din Cupa Angliei de duminică va fi asigurată de secundul Scott Marshall şi de antrenorul cu portarii, Andy Marshall. Aston Villa ocupă locul 18 în campionatul Angliei, iar marţi a înregistrat a 13-a înfrângere a sezonului, scor 0-2, cu Hull City.