Mozaic unicat din epoca romană, descoperit în Cipru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mozaic unicat din epoca romană, descoperit în Cipru

Ştiință 15 Iulie 2016 / 13:40 650 accesări

Un mozaic unicat din epoca romană, reprezentând muncile eroului mitologic Hercule, a fost descoperit în orașul Larnaca, situat pe coasta sudică a Ciprului, în timpul unor lucrări la sistemul de canalizare al orașului, informează euronews.com. Cu o lungime de aproape 20 de metri și cinci metri lățime, experții au declarat că mozaicul pare a fi parte a unor băi complexe, formate din cinci secțiuni, la această dată fiind dezgropate doar două. Mozaicul se află într-o stare bună de conservare, cu secțiuni reprezentând muncile lui Hercule. Insula Larnaca a fost sub stăpânirea romanilor din anul 31 î.Hr. până în secolul al IV-lea d.Hr.

Mozaicul a fost descoperit în timpul unor construcții complicate la sistemul de canalizare al orașului. Sunt așteptate și alte descoperiri de acest gen, pe măsură ce lucrările avansează. Mozaicul va fi transferat într-o sală specială dintr-un muzeu din Larnaca. Oficialitățile cipriote au declarat că este pentru prima oară când un mozaic a fost descoperit pe insula din estul Mării Mediterane, cuprinzând cele 12 munci ale lui Hercule, probe dificile pe care semizeul mitologic a trebuit să le treacă, drept plată pentru faptul că și-a ucis soția și copiii, într-un moment de nebunie indus de zeița Hera. Descoperirea mozaicului oferă date importante asupra străvechiului oraș Kition, pe ale cărui ruine este construit orașul Larnaca de azi, care a jucat un rol important în statornicirea culturii romane în insula Cipru. În oraș au fost găsite puține rămășițe din timpul stăpânirii romane.

Cipru mai este cunoscut pentru alte patru mozaicuri din secolul al II-lea d.Hr, dintr-o vilă romană de pe coasta vestică a orașului Paphos, reprezentându-l pe zeul grec al vinului, Dionysos. Insula Cipru a fost colonizată de grecii din Mycene, în secolul al XI-lea î.Hr., și a fost stăpânită de asirieni, egipteni, bizantini, lusignani, venețieni și turcii otomani. Cipru și-a obținut independența de sub stăpânirea britanică în 1960.

Taguri articol


12