MUTARE NEINSPIRATĂ Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu a vorbit, luni seara, la o televiziune, despre trădare şi înfiinţarea unui soi de iniţiativă civică. Până acum, cu pretenţiile sofisticate pe care le afişează cu atâta siguranţă de sine, el a încercat să facă pe “tehnocratul” şi să se dea drept virgin de fiecare dată când venea vorba de politică. A fost însă evident că fostul premier a intrat de fapt încă de la instalarea în funcţia de şef al Executivului într-o campanie electorală nedeclarată, perpetuând toate malformaţiile congenitale ale fostei guvernări. Când era întrebat dacă îşi face partid, ocolea răspunsul. Pedeliştii mişunau pe lângă el, pândind nerăbdători şi aşteptând “mişcarea salvatoare”, acel proiect care să facă din pedelişti “ungureni” şi în care să se mute PDL-ul după scufundare, cu Băsescu cu tot. Iată că Ungureanu a făcut şi mutarea. El a anunţat că pregăteşte înfiinţarea unui ONG, un soi de asociaţie care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru Dreapta, care să colaboreze cu formaţiuni politice ”validate” în acest spectru politic, numind aici PDL, şi i-a invitat pe cei interesaţi să-i scrie pe mru.dreapta@gmail.com.
FRUSTRĂRILE UNUI FOST DEMNITAR Ungureanu a spus că este, în continuare, membru autosuspendat al PNL, dar ia în calcul serios să demisioneze din acest partid: ”Alţii spun că nu sunt nici măcar membru al PNL. Deci probabil că eu plutesc în aer precum Sfântul Duh, nu exist. PNL, pe de altă parte, prin reprezentanţii săi în Parlament, au dat jos acest guvern”. Fostul premier a adăugat că are în continuare o relaţie foarte bună cu Băsescu. Nu credem că cineva se îndoia de acest lucru! În opinia lui, moţiunea de cenzură prin care guvernul său a căzut a reprezentat un puci parlamentar: “A fost o trădare. Un parlamentar care are brusc revelaţia, cu câteva minute înaintea moţiunii de cenzură, şi trece de cealaltă parte (...) cum se numeşte?”. Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a scris, ieri, pe blogul personal, că platforma anunţată de Ungureanu este o “veste bună”, deoarece poate să devină nucleul unui viitor partid, dar afirmă că el va rămâne în PDL.
ÎN COADĂ DE PEŞTE Cu toate astea, se nasc întrebări. În primul rând un ONG nu participă la alegeri, deci ce rol are? De ce nu-şi creează MRU un nou partid, ci doar un hamster cu care să sperie leul? În condiţiile în care anunţata Mişcare Populară s-a dovedit un eşec, de ce ar face MRU o astfel de mişcare greşită? Este posibil să tragă de timp pentru a vedea rezultatul alegerilor locale pentru a vedea cât mai cântăreşte PDL.