Premierului Mihai-Răzvan Ungureanu (MRU) i se pregăteşte ceva. Prescurtarea numelui său a fost preluată de un tânăr pe nume Constantin Cătălin Zamfira, care a iniţiat Mişcarea României Unite, pe scurt - MRU. Remarca lui a fost că dacă toată lumea se gândeşte să pună la cale o mişcare, de ce să nu se implice şi el. Însă ideea sa a pornit dintr-un „exerciţiu de imaginaţie”. “Am auzit şi eu, ca toată lumea, că s-ar pune la cale o mişcare, ceva, un partid, în spatele lui Ungureanu, cu numele lui, şi m-am gândit la acest nume, să îl înregistrez la OSIM. Vă asigur că nu are nicio conotaţie politică, nici nu ştiu dacă voi face ceva măcar cu această marcă, dacă va fi aprobată. Nici vorbă de vreun demers politic şi niciun personaj politic nu este implicat. Îmi doresc, într-adevăr, un altfel de politică în România, dar jucăria asta a mea - MRU - nu are niciun fel de legătură politică”, a declarat Zamfira. Deşi, conform spuselor iniţiatorului, MRU n-ar fi o mişcare politică şi nu ar avea implicarea premierului, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi spune că s-ar alătura unei astfel de mişcării a premierului Ungureanu dacă \"va căpăta corp şi chip\".