Preşedintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu, a trimis o invitaţie reprezentanţilor partidelor de centru-dreapta la o dezbatere comună pe tema reunificării dreptei, începând cu luna ianuarie a anului 2014, el propunând constituirea în rândul opoziţiei a unui Bloc al Unităţii Naţionale (BUN). Ungureanu spune că a trimis o scrisoare preşedinţilor PDL, PMP, PNŢCD, IRL şi PER şi i-a invitat la discuţii „cât mai curând”. El apreciază că, de la alegerile parlamentare din 2012, cei din partidele de dreapta s-au îndepărtat unii de alţii şi, astfel, fiecare a „contribuit la un tablou al unei opoziţii slăbite“ şi că „forţele de dreapta şi din opoziţie riscă să dezamăgească prin absenţă, tăcere şi dezorganizare“, iar singura lor şansă de a reuşi este „unitatea de acţiune, pentru a pune astfel capăt dictaturii useliste“. Până se uneşte dreapta, putem pune tămâie de halucinaţie şi putem chema fantome tinere la hârjoană, ca să mai îndulcim puţin otrava politicianistă.