MT va prelua două terenuri pentru modernizarea căii ferate Bucureşti-Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MT va prelua două terenuri pentru modernizarea căii ferate Bucureşti-Constanţa

Politică 10 Decembrie 2008 / 00:00 522 accesări

Ministerul Transporturilor (MT) va prelua două terenuri, cu o suprafaţă totală de 2.118 metri pătraţi, din administrarea Consiliului Local al oraşului Lehliu, judeţul Călăraşi, pentru modernizarea secţiunilor Băneasa-Feteşti de pe linia de cale ferată Bucureşti-Constanţa. Terenurile se află în domeniul public local, iar transferul acestora va fi efectuat în baza unui proiect de hotărîre de Guvern elaborat de MT. Cele două instituţii vor încheia în acest sens un protocol în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii de Guvern, se arată în proiectul de act normativ. MT a elaborat, la începutul lunii noiembrie, un alt proiect de hotărîre de Guvern prin care intenţionează să preia în acelaşi scop şapte terenuri cu o suprafaţă totală de 13.219 metri pătraţi şi aflate în administrarea Consiliul Local al comunei Belciugatele, judeţul Călăraşi, şi un altul în octombrie pentru transferul a 13 terenuri în suprafaţă de 15.380 metri pătraţi din judeţul Călăraşi, pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Băneasa-Feteşti. Linia de cale ferată Bucureşti-Constanţa face parte din coridorul de transport IV pan-european, iar după finalizarea lucrărilor trenurile de călători vor putea circula cu o viteză de 160 km/h şi trenurile de marfă cu 120 km/h.



12