Restaurantele și terasele au fost foarte căutate de turiști în acest început de săptămână, însă, totodată, au intrat în vizorul inspectorilor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Pentru că nu există vară fără reclamații de la clienții nemulțumiți, echipele ANPC fac verificări tot mai dese pentru a-i obliga pe cei care nu respectă regulile să intre în conformitate. Ieri, inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța (CJPC), conduși de președintele ANPC, Marius Dunca, au desfășurat o acțiune de verificare a unităților de alimentație publică din stațiunile 2 Mai și Vama Veche. Chiar dacă reprezentanții CJPC nu au voie, conform legii, să dezvăluie numele unităților sancționate, reporterii „Telegraf”, prezenți la fața locului, au aflat că două dintre acestea sunt cherhanaua „Micul Golf” din 2 Mai și terasa „Papa la Șoni” din Vama Veche
ALIMENTE EXPIRATE ȘI NEETICHETATE Prima unitate verificată a fost cherhanaua „Micul Golf” din stațiunea 2 Mai, unde au fost găsite mai multe alimente stricate, expirate și fără elemente de identificare. Din cauza neregulilor grave, inspectorii au dispus închiderea unității, până la rezolvarea problemelor. „La această cherhana am luat măsura închiderii bucătăriei, până la intrarea în legalitate. La fel vom proceda cu fiecare terasă în care vom găsi asemenea nereguli. Aici am găsit foarte multe alimente expirate și păstrate necorespunzător. Am mai găsit și foarte multe produse fără elemente de identificare. Degeaba îmi spune administratorul că alimentele sunt proaspete, eu nu am de unde să știu acest lucru. Produsele trebuie să aibă toate elementele de identificare”, a explicat președintele ANPC, Marius Dunca. El a mai precizat că inclusiv peștele și fructele de mare pescuite de angajații cherhanalei trebuie să fie etichetate. Dacă, de obicei, clienții prezenți la terasă în momentul controlului se revoltă împotriva patronilor unităților de alimentație, aici s-a întâmplat exact invers. Câțiva turiști care vin de ani de zile la cherhana s-au scandalizat în momentul în care comisarii au decis închiderea localului, spunând că niciodată nu au pățit nimic și că tot ce au mâncat acolo a fost proaspăt și gustos.
TURIȘTI SUPĂRAȚI PE INSPECTORII CJPC Decizia de închidere a unității a fost luată și în cazul unei terase cu tradiție din Vama Veche - „Papa la Șoni“. Aici, comisarii au găsit o bucătărie insalubră, în care muștele se simțeau ca în Rai. Legumele erau curățate pe jos, într-o încăpere mizerabilă. Inspectorii au găsit o mulțime de produse expirate, pește fără elemente de identificare, fructe de mare păstrate necorespunzător și vase cu alimente în care se aflau muște moarte. Chiar dacă administratorul unității nu a vrut să discute cu presa, acesta a vorbit cu președintele ANPC despre neregulile găsite în unitatea sa. Clienții fideli ai terasei s-au revoltat și aici, atunci când au aflat că localul lor preferat va fi închis. Ei au spus că, în ciuda condițiilor, mâncarea este foarte bună. În replică, Marius Dunca a spus că se poate întâmpla oricând ca cei care se supără acum să sufere, mai târziu, de diverse boli din cauza mâncării de la terasă. „Ei acum se revoltă, dar dacă vor face vreo toxiinfecție, tot pe instituțiile statului vor da vina că nu-și fac treaba”, a spus președintele ANPC. Comisarii au continuat controalele la o pescărie din Vama Veche, unde mâncarea era pregătită în condiții necorespunzătoare. Și aici au găsit foarte multe produse expirate. Și în acest caz, inspectorii au luat decizia de a închide bucătăria unității, până la remedierea problemelor.
SANCȚIUNI „FĂRĂ MILĂ” Dincolo de închiderea unităților de alimentație, administratorii vor fi sancționați contravențional, președintele ANPC precizând că amenzile se vor ridica până la 50.000 de lei pentru fiecare unitate, în funcție de neregulile găsite. Pe de altă parte, Dunca a precizat că acțiunile de control vor continua și că nu vor fi tolerate sub nicio formă unitățile care servesc produse neconforme sau nu respectă regulile de igienă.
Pizza cu viermi şi produse expirate din 2013, la vânzare în mijlocul Constanței
O patiserie de pe strada Ştefan cel Mare din Constanţa are, în meniu, un sortiment de pizza mai puţin obişnuit - cu viermi! -, ceea ce le-a atras administratorilor respectivei unităţi un control, o amendă şi... obloanele trase! Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC), conduși de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Marius Dunca, au efectuat un control la patiseria Izet, de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța. Verificarea a fost făcută în urma unei sesizări pe care inspectorii CJPC au primit-o în cursul zilei de ieri de la un consumator. El reclamase faptul că de la patiseria respectivă a cumpărat o felie de pizza pe care mișunau viermii. Inspectorii au fost îngroziți când au văzut că, pe ultimele felii de pizza care mai erau la vânzare, viermii se plimbau nestingheriți. Nu este singura neregulă descoperită de președintele ANPC în control. În doar câteva minute, în laboratorul de patiserie au fost găsite găleți cu ciocolată ținută la 31 de grade Celsius, când temperatura de păstrare era de maximum 8 grade Celsius, produse de brânză și unt fără elemente de identificare și mucegăite, carne care își schimbase culoarea și mirosul, dar și alte ingrediente pentru pizza expirate din 2013. ”Este o bătaie de joc la adresa clienților. Este inadmisibil așa ceva! Ciocolata ținută la 31 de grade Celsius, alte produse care nici nu știm ce sunt, brânză acoperită de mucegai”, a spus cu indignare Dunca. Decizia de închidere a patiseriei a venit imediat. Întâlnirea cu organele de control a provocat un atac de panică unei angajate, care a leșinat, fiind necesară intervenția unui echipaj SMURD. ”În urma controlului pe care l-am efectuat la o oră de la primirea reclamației, am descoperit foarte multe nereguli. Vom aplica o sancțiune contravențională de 10.000 de lei, dar și măsura complementară de închidere a patiseriei până la remedierea situației. Nu au nicio șansă, din punctul meu de vedere, să redeschidă curând, la ce nereguli am găsit”, a spus Dunca. Administratorul patiseriei nu a fost prezent în timpul controlului inspectorilor CJPC.