Liderul libian, Muammar Kadhafi, a făcut apel la pornirea unui război sfânt împotriva Elveţiei, din cauza interdicţiei de construire a minaretelor pe teritoriul confederaţiei, în contextul în care relaţiile între autorităţile de la Berna şi Tripoli se aflau deja în criză. „Împotriva Elveţiei, necredincioasă şi apostată, care distruge lăcaşurile lui Allah, trebuie proclamat jihadul prin toate mijloacele”, a declarat colonelul Kadhafi într-un discurs rostit la Benghazi, cu ocazia sărbătorii Mulud, care marchează naşterea profetului Mahomed. În opinia liderului libian, Jihadul împotriva Elveţiei, împotriva sionismului, împotriva agresiunii străine nu este terorism. „Orice musulman din întreaga lume care are de a face cu Elveţia este un necredincios şi este împotriva islamului, împotriva lui Mahomed, împotriva lui Allah, împotriva Corannului”, a adăugat Kadhafi, în faţa a mii de persoane şi în prezenţa unor şefi de stat şi reprezentanţi ai unor ţări islamice.
Elveţienii au votat, la sfârşitul lunii noiembrie, cu o largă majoritate, interdicţia de construire a minaretelor, la apelul dreptei populiste, provocând proteste internaţionale. „Boicotaţi Elveţia: boicotaţi mărfurile, avioanele, navele, ambasadele acesteia, boicotaţi această rasă necredincioasă, apostată, care agresează lăcaşurile lui Allah”, a adăugat Kadhafi, care se adresa în calitate de şef al Comandamentului Popular Islamic Internaţional, pe care l-a creat în 1991. Relaţiile între Berna şi Tripoli s-au deteriorat în mod sensibil, în urma arestării în forţă, în iulie 2008 la Geneva, a unuia dintre fiii colonelului Kadhafi, Hannibal, în baza unei plângeri depusă de servitori care îl acuzau de rele tratamente. Imediat după aceasta, autorităţile libiene au arestat doi elveţieni, dintre care unul, Max Goldi, este în continuare reţinut în Libia. Discursul lui Kadhafi are loc în contextul în care continuă negocierile între Berna şi Tripoli pentru obţinerea eliberării acestuia. Elveţia îşi menţine politica restrictivă privind eliberarea de vize pentru spaţiul Schengen cetăţenilor libieni. Această măsură a provocat furia Libiei, care a hotărât, la 14 februarie, să procedeze la fel cu europenii, provocând intervenţia capitalelor europene în acest conflict. Oficialii de la Berna s-a apărat, în faţa unor acuzaţii din partea Romei, privind utilizarea în scopuri politice a înscrierii lui Kadhafi şi a altor numeroşi oficiali libieni pe lista neagră a persoanelor care nu pot obţine vize pentru spaţiul Schengen. Apelul liderului libian Muammar Gaddafi la Jihad împotriva Elveţiei vine într-un moment inoportun, în timp ce sunt în curs eforturi pentru rezolvarea diferendului dintre Tripoli şi Berna, a declarat purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei UE Catherine Ashton.