De câte ori îşi expune “făcliile”, lui Mucea, citesc exact cum scrie în cartea sa de identitate, i se spune omul lumânare. Aşa a intrat şi în conştiinţa naţiunii. Omul lumânare trăieşte, precizez, după cum bate vântul sau după cum trânteşte uşa vreun mahăr strepezit de atâta putere… Dacă suflă unul de la Putere asupra lui, se stinge imediat. Desigur, în diverse circumstanţe date, nu pierde ocazia, una mult mai importantă decât reducerile de preţuri, de a face pe viteazul, bazându-se pe flacăra lui mare, ca la început. Deşi pozează în independent, înjurând, ca principală dovadă, Guvernul, în realitate, omul lumânare este un măscărici. Toată lumea ştie că îşi trage osânza, ca materie primă de bază, de la stat. Cu alte cuvinte, omul lumânare face afaceri cu statul. De când, într-o manieră aberantă, s-au scumpit lumânările, omul nostru face pe preţiosul. Scumpirea lumânărilor a produs mari mutaţii în societate. Oamenii simpli s-au transformat fundamental. Cei mai mulţi dintre ei au devenit extrem de prudenţi şi de sfioşi. Practic, în raport direct cu lumânarea, ca produs, au o altă atitudine. De pildă, când suflă în lumânare, prestează cu o prudenţă ieşită din comun, ca şi cum flacăra, aia amărâtă de tot, ar face parte din nomenclatorul produselor incluse în codul specific avutului obştesc. O astfel de atitudine generează tot felul de efecte, dar şi victime colaterale. Suflând cu multă grijă, cei în cauză dau o atenţie deosebită capitolului tehnic. Se evită, astfel, ţuguirea, aşa numesc eu procedeul, buzelor. Mergem mai departe. Prin acest procedeu, fluieratul în biserică a fost eradicat aproape în totalitate, un mic procent fiind atribuit excepţiilor de tot felul. Omul lumânare funcţionează, în anumite momente ale zilei, ca o turbină uriaşă, făcând foarte mult zgomot pentru nimic. De pildă, atunci când îşi trage lumânările cu nările. Pe nas. În societatea capitalistă, aia cu faţă umană, omul lumânare este un personaj de unică folosinţă. De altfel, atunci când se îngroaşă gluma, se topeşte repede. Alţii spun, în nota de jargon, “se dopăneşte”. În loc de “ hopa”, zicem “Dopa Mitică”. Profitând de starea nebuloasă în care ne zvârcolim, omul lumânare şi-a atribuit insigne şi medalii de merit. Proptindu-se de un scaun, s-a ridicat singur în slăvi. Culmea ipocriziei, după ce a stat pitit într-o căldare, căreia, într-o altă zonă a României, i se spune ţucal, omul lumânare şi-a scos capul anemic la suprafaţă şi a făcut pe nebunul, noaptea târziu, la ora unu… Dumnealui susţine, cu tupeul caracteristic celor care ne-au scos la mezat, că este cel care, în urmă cu 20 de ani, am numărat eu bine?, a adus flacăra revoluţiei! Nu ar fi dânsul singurul Fifi Înaripatul de pe tarlaua românească! Cunoaştem cu toţii un fluture pedelist, care, ţâşnind de sub coada oilor pătimaşe, s-a lăudat că ne-a adus lumină din lumină. După aceea, la scurt timp, s-au scumpit facturile la energia electrică!