Ţintirea monetară a fost prima opţiune a Băncii Naţionale a României (BNR), după 1990, dar demersul nu a reuşit, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, prezent la conferinţa „Public Policies and The Direction of Financial Flows”. „După ’90, concentrarea băncii centrale a fost pe ţintirea inflaţiei. La momentul respectiv, doar Noua Zeelandă făcea un asemenea demers. Motivul pentru care am încercat să începem cu ţintirea monetară a fost că aveam rezerve valutare scăzute. Aveam consultanţi de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), care au spus că este cea mai bună modalitate de a merge mai departe, iar ideea a fost să ţintim inflaţia. Dar precondiţiile pentru ţintirea inflaţiei nu erau îndeplinite atunci; nu existau discuţii în acest sens”, a spus Isărescu, precizând că, la acea vreme, au fost construite nişte bariere între societăţile de stat şi cele private. „Aveam un set surogat de bani care erau generaţi, iar masa monetară era ţinută foarte strict sub observaţie. Rezultatul nu a fost neapărat cel pozitiv. Îmi amintesc ce furios a fost directorul european al FMI, Massimo Russo, când s-a uitat la cifre şi a văzut că deficitul bugetar în România era aproape zero, masa monetară crescuse cu 20%, iar inflaţia era 300%. Atunci a zis: „Ce e asta? Cine este de acord cu asta? Unde sunt banii? Ce se întâmplă?” Şi atunci a văzut problema cu societăţile deţinute de stat. Am discutat subiectele cu cei care încercau să facă reforma”, a povestit Isărescu, precizând că, în alte ţări europene, ancorarea monedei locale la alte monede nu a avut prea mult succes, astfel că ţintirea inflaţiei a devenit regimul preferat de majoritatea statelor. Bulgaria şi ţările baltice au mers mai departe pe aranjamente monetare şi pe ancorarea monedei.