Mult curatul şi parfumatul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Mult curatul şi parfumatul

Eveniment 28 Ianuarie 2008 / 00:00 688 accesări

Cîrnăţarul se dă om cinstit! După ce şi-a umplut bine maţul cu umplutură, îndesîndu-şi mălai în guşă, face pe cinstitul, imaculatul şi mult prea cîrpitul în fund! Are tupeu cîrnăţarul nostru! Deşi nu e pe măsura lui, se chinuieşte să îmbrace blana strîmtă a lupului moralist. Este evident că nu-l încape şi că arată de-a dreptul caraghios în ea. Rar aşa cîrnăţar cinstit! După ce, ani de zile, s-a bălăcit în troaca porcilor, cîrnăţarul pozează în mult prea curatul şi parfumatul justiţiabil! Ce porcărie! Ar mai fi oare ceva în ţara asta care să ne mire! În definitiv, tupeul pleacă de sus în jos pe filonul hahalerelor. Toţi cei care au eludat legea şi au călcat moralitatea în picioare ne dau lecţii de bună purtare. Ca şi alţi cîrnăţari ai patriei, cîrnăţarul nostru ar fi trebuit să fie azvîrlit de multă vreme în tigaia de după gratii. În loc să sfîrîie acolo unde îi este locul, culmea tupeului comunist cu faţă umană, dumnealui interpretează cu neruşinare aria mult curatului şi parfumatului! Geme politichia noastră de astfel de specimene! Se dau cu Puterea, se prostituează pînă îşi văd sacii în căruţă, după care, subit, schimbă macazul şi scuipă tot usturoiul pe care spun că nu l-au mîncat! Pentru că nu s-a făcut deparazitarea socială adecvată de după revoluţie, mult prea curaţii şi parfumaţii patriei îşi permit să ne tragă de urechi! În ce ţară trăim, domnilor! Tot felul de cîrnăţari scot capul din cutie şi emit pretenţii dintre cele mai imbecile. Şi-au făcut treaba şi acum consideră că a venit vremea să ne facă demonstraţii de parfumat şi moralitate. Sînt indivizi care, după ce şi-au rotunjit suma, înjură vîrtos partidul care i-a scos din rahat, ca şi cum stimabilii nu ar fi luat cunoştinţă de doctrina pe care au servit-o cu abnegaţie pînă le-a venit lor bine! Hahalerele, dintre cele mai reprezentative ale politichiei, iau piatra de jos, observaţi cît tupeu şi neruşinare!, şi sparg geamul ca să atragă atenţia opiniei publice. Fac multă gălăgie ca să astupe gunoaiele şi mizeria din biografia lor contemporană. Cîrnăţarul, de pildă, şi-a croit drum în viaţă cu gura lui puturoasă şi cu buzele lui slinoase. Da’ pe cine nu a pupat dînsul în fund! Da’ în faţa cui nu a făcut plecăciuni! Parcă îl şi văd pe cîrnăţar întinzîndu-se ca o balegă peste tot! Peste noapte, apare în faţa noastră ca un sfînt, ca un politician inegalabil şi fără de păcate! Să se fi aflat printre îngeri şi noi să nu fi băgat de seamă! Bun, şi atunci, de ce tămîia lui este atît de greţoasă! E o modă în politichia noastră ca, după ce îşi pun poalele în cap, anumiţi cîrnăţari să îmbrace costumul rupt între picioare al mult prea curatului şi parfumatului! Dumnealor, cu tot cu maţul umplut în perioada în care ei tăiau şi spînzurau, ne iau de proşti! E politica pe care o promovează puterea. Ne-am cam săturat de spectacolele ieftine, mult prea curate şi parfumate, la care asistăm de trei ani încoace. S-au înmulţit prin simpatie oportuniştii şi demagogii de profesie. Dacă pînă şi preşedintele se declară anticomunist! Daţi alegătorilor pungi Tarom, pentru că pe cei mai mulţi dintre ei îi ia cu greaţă în debutul campaniei electorale. Sîntem abia la început. În scurt timp, tot mai mulţi cîrnăţari ai politichiei vor poza în mult prea curaţii şi parfumaţii patriei. E bătaie mare pe blana lupului moralist din pădure…

Taguri articol


12