Multă veselie, dar şi mari emoţii pentru participanţii la „Mamaia Copiilor“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Multă veselie, dar şi mari emoţii pentru participanţii la „Mamaia Copiilor“

Cultură 05 Iulie 2008 / 00:00 695 accesări

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Intrepretare „Mamaia Copiilor“ a debutat cu dreptul, joi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Zeci de copii din întreaga ţară, mai puţin din Constanţa, au păşit cu emoţie pe scena instituţiei de cultură, pentru a-şi dovedi talentul în faţa juriului prezidat de poetul Adrian Păunescu.

Transmisă în direct de Televiziunea Română, prima seară de concurs s-a desfăşurat fără pauză, succesiunea concurenţilor pe scenă făcîndu-se fără sincope. La deschiderea festivalului a participat şi Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cel care şi-a acordat sprijinul pentru această manifestare.

Amfitrionii manifestării au fost carismatica Alina Sorescu şi nu mai puţin simpaticii săi coprezentatori Andy Jugănaru şi Alexandra Ruge. Prima seară de concurs s-a deschis cu secţiunea Creaţie, la care au participat opt concurenţi. Piesele din cadrul acestei secţiuni au respectat regulamentul festivalului - cîntece pentru copii - şi au redat atmosfera fermecată a vîrstei fără griji. Seara a continuat cu secţiunea Interpretare. Primii care au spart gheaţa au fost cei patru concurenţi de la grupa I de vîrstă (5-7 ani), care s-au remarcat şi prin costumele pline de culoare şi de originalitate. Apoi, pe scenă au urcat cei trei concurenţi de la grupa de vîrstă 8-10 ani, urmaţi de copiii cu vîrsta între 11 şi 13 ani. După ce şi-au încheiat evoluţia cei patru concurenţi de la grupa a IV-a de vîrstă (14-17 ani), a venit rîndul celor şapte grupuri să se prezinte în faţa publicului şi a juriului. Subsecţiunea Grupuri mici a fost dominată de interpreţi gemeni, iar grupurile mari au impresionat atît prin interpretare, cît şi prin prezenţa scenică. Pe parcursul întregii seri, ilustraţia coregrafică a fost asigurată de către grupul „Arlechino“ de la Palatul Copiilor din Cluj Napoca - coregraf Tatiana Cignoli şi de grupul „Ritm“ de la Palatul Copiilor din Bucureşti - coregraf Eliza Idu. Corurile de copii din Aninoasa - dirijor Didina Botgros şi „Sunetul muzicii“ - dirijor Cristina Manoliu - Săvulescu au fost, de asemenea, prezente pe scena festivalului.

În acest an, juriul, prezidat de poetul Adrian Păunescu, va avea o misiune dificilă. Acesta va trebui să ţină cont de calitatea artistică, interpretarea şi modul de abordare a repertoriului. „Această ediţie este superioară, din punct de vedere calitativ, faţă de ediţiile precedente. Şi grupurile vocale şi interpreţii şi creaţiile sînt din an în an tot mai bune“, a declarat directorul festivalului, Aurel Manolache.

Pentru concurenţii de la festivalul „Mamaia Copiilor“, cea mai lungă zi este duminică, Gala de premiere urmînd să aibă loc seara, de la ora 20.15. Juriul care va trebui să decidă cîştigătorii celor două secţiuni, ţinînd cont şi de categoriile de vîrstă, este format din Marius Zarafescu - director general în Ministerul Culturii şi Cultelor, compozitorul Aurel Manolache - directorul festivalului „Mamaia Copiilor”, interpretul de muzică uşoară Mihai Trăistariu, muzicologul Smaranda Oţeanu-Bunea - director al Operei comice pentru copii, scriitorul Eugen Rotaru, Cătălina Chendea - reprezentant al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Mioara Negescu - reprezentant al Societăţii Române de Televiziune, Oltea Şerban Pîrîu - director al Radio România Cultural, Bogdan Dragomir - reprezentant al Societăţii Române de Radiodifuziune, compozitorul Jolt Kerestely, Luminiţa Creaţa - reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Tineret şi Maria Hondoreanu -reprezentantă a sponsorilor festivalului.

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“ este organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Culturii şi Cultelor, Consiliul Judeţean Constanţa, Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziune, Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Agenţia Internaţională „Euroconcert“.



12