Multe dintre produsele tradiţionale, falsuri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Multe dintre produsele tradiţionale, falsuri!

Justiție 22 Mai 2013 / 00:00 581 accesări

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), există, în prezent, peste 4.000 de produse alimentare atestate ca tradiţionale la nivel naţional, iar numărul lor creşte de la an la an. Astfel, în cursul anului trecut, MADR a atestat peste 300 de produse tradiţionale de la mai mult de 80 de solicitanţi. Cele mai multe produse tradiţionale înregistrate anul trecut au fost din carne, urmate de cele din lapte, morărit şi panificaţie, legume-fructe, băuturi şi peşte. Spre exemplu, numai în anul 2011 au fost certificate 511 produse tradiţionale din carne, 334 produse din lapte, 98 din sectorul panificaţiei, 56 din legume-fructe, 19 din categoria băuturi, 4 din peşte. Potrivit MADR, un produs tradiţional trebuie să fie obţinut din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie care se distinge în mod clar de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii. De curând, profesorul Avram Fitiu, reprezentantul Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică, a anunţat că Ministerul Agriculturii va începe reevaluarea celor peste 4.000 de produse tradiţionale existente la ora actuală. Potrivit aceleiaşi surse, multe din aceste sortimente nu sunt, de fapt, atât de tradiţionale pe cât se laudă, iar industria alimentară a atestat sute de produse - cu nimic tradiţionale - doar pentru a le vinde mai bine. Profesorul Fitiu estimează că, la finalul verificării, din cele peste 4.000 de produse vor ramâne doar 500-700 cu adevărat tradiţionale.



12