Multe medicamente ieftine ar putea dispărea, ca urmare a creșterii taxei clawback

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Multe medicamente ieftine ar putea dispărea, ca urmare a creșterii taxei clawback

Sănătate 03 Noiembrie 2017 / 09:00 816 accesări

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) avertizează că mai multe medicamente ieftine de pe piața românească ar putea dispărea, ca urmare a creșterii nivelului taxei clawback pe trimestrul al treilea al acestui an. Totodată, APMGR atrage atenția și asupra riscului prăbușirii industriei farmaceutice autohtone, ca urmare a majorării cu 25% a taxei clawback. ''Din păcate, constatăm că am avut dreptate și ne confruntăm cu o nouă creștere nesustenabilă a taxei clawback, în ciuda declarațiilor ministrului Sănătății, Florian Bodog, că nivelul acestei taxe este constant și la o 'valoare rezonabilă'. Anunțurile festiviste ale ministrului nu mai pot acoperi dezastrul din domeniul asigurării medicamentelor pentru populație și considerăm că se impune demisia domnului Bodog'', a declarat directorul executiv al APMGR, Laurențiu Mihai.

Reprezentanții APMGR solicită Guvernului să ia în considerare apelurile repetate ale producătorilor de medicamente generice de modificare a formulei de calcul a taxei clawback, cât mai urgent posibil, ''dacă nu se dorește falimentarea producătorilor de medicamente generice și privarea populației cu venituri reduse și a bolnavilor cronici de și mai multe medicamente de bază''. Aceeași asociație susține introducerea imediată a calculului diferențiat al taxei clawback pentru medicamente generice ca soluție pe termen scurt, fără impact bugetar, pentru menținerea accesului la tratament pentru pacienții români. Totodată, APMGR atrage atenția că păstrarea actualului mod de calcul al taxei clawback pentru medicamentele generice în următorul an va duce la dispariția de pe piață a altor mii de medicamente generice cu prețuri mici.

Conform companiei de cercetare și studii de piață CEGEDIM, 60% dintre cele peste 2.300 de medicamente care riscă să dispară de pe piață în perioadă următoare sunt medicamente sub 25 de lei.

''Reiterăm autorităților și opiniei publice că medicamentele generice nu fac obiectul contribuției de tip clawback nicăieri în Europa. Aplicarea acesteia în continuare este direct responsabilă de distrugerea industriei farmaceutice generice locale și îngrădirea și mai mult a accesului la tratament pentru pacienții cu cele mai mici venituri, în contradicție cu obiectivele programului de guvernare'', a mai declarat Laurențiu Mihai.

Taguri articol


12