Noua ediţie a Superligii Naţionale de rugby va debuta la 29 martie, într-un format care va cuprinde, ca şi în sezonul trecut, doar şapte echipe. După retragerea din motive financiare a nou-promovatei RC Stejarul Buzău, pentru titlul de campioană vor lupta formaţiile RCM Timişoara, CSM Baia Mare, Steaua Bucureşti, Rugby Club Judeţean Farul Constanţa, CSM Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi Universitatea Cluj. Conform deciziei luate în cadrul Biroului Federal, fiecare echipă are dreptul de a avea pe foaia de joc cel mult zece jucători străini, însă doar opt vor putea fi prezenţi în acelaşi timp pe teren. În plus, există şi obligativitatea de a folosi şi doi jucători români sub 23 de ani. Cele mai importante modificări au fost aduse sistemului competiţional. Astfel, după disputarea etapelor tur-retur, primele patru echipe vor merge în play-off, iar cele de pe locurile 5-7 vor participa în play-out. Diferenţa faţă de sezonul trecut este că echipele îşi vor păstra punctele din sezonul regulat şi vor avea loc doar trei etape (16, 23 şi 30 august, conform tabelei Berger), fără retur. Primele două clasate din play-off vor merge direct în semifinale, iar meciurile de baraj, programate la 6 septembrie, vor avea loc între locul 3 din play-off şi primul loc din play-out, respectiv locul 4 din play-off şi locul 2 din play-out. Ambele partide de baraj vor avea loc pe terenul echipei din play-off. Semifinalele vor avea loc la 13 septembrie, între primul loc din play-off şi câştigătoarea dintre locul 4 din play-off şi locul 2 din play-out, respectiv locul 2 din play-off cu echipa care se va impune în partida dintre locul 3 din play-off şi primul loc din play-out. Învinsele din barajele pentru semifinale, precum şi ocupanta locului 7 din play-out vor mai juca un tur, la 13, 20 şi 27 septembrie, echipele urmând să plece de la zero puncte în clasament. Finala Superligii Naţionale este programată pe 27 septembrie. S-a mai decis, de asemenea, ca toate meciurile să fie conduse doar de arbitri români, iar sportivii sancţionaţi cu cartonaşe galbene să plătească o amendă de 100 lei.
PROGRAMUL RCJ FARUL Formaţia constănţeană va evolua după următorul program în noul sezon - în tur - etapa 1, 29 martie: RCJ Farul - CSM Bucureşti (ora 11.00, TVR 2); etapa a 2-a, 5 aprilie: U. Cluj - RCJ Farul (ora 17.00, TVR Cluj); etapa a 3-a, 13 aprilie: RCJ Farul - Dinamo (ora 11.00, Neptun TV); etapa a 4-a, 17 aprilie: RCM Timişoara - RCJ Farul (ora 11.00, TVR 2); etapa a 5-a, 26 aprilie: RCJ Farul - CSM Baia Mare (ora 11.00, TVR 2); etapa a 6-a, 3 mai: Steaua - RCJ Farul (ora 10.00, TVR 2); etapa a 7-a: RCJ Farul stă; în retur - etapa a 8-a, 17 mai: CSM Bucureşti - RCJ Farul; etapa a 9-a, 24 mai: RCJ Farul - CSU Cluj; etapa a 10-a, 31 mai: Dinamo - RCJ Farul; etapa a 11-a, 19 iulie: RCJ Farul - RCM Timişoara; etapa a 12-a, 26 iulie: CSM Baia Mare - RCJ Farul, etapa a 13-a, 2 august: RCJ Farul - Steaua; etapa a 14-a, 9 august: RCJ Farul stă.