“Mulţi judecători înţeleg greşit rolul pe care îl au”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Preşedintele UNJR, Dana Gârbovan:

“Mulţi judecători înţeleg greşit rolul pe care îl au”

Eveniment 20 Ianuarie 2010 / 00:00 575 accesări

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan, susţine că justiţia română nu este de încredere şi spune că „mulţi judecători înţeleg greşit rolul pe care îl au” şi că, dacă ar fi să dea o notă sistemului judiciar din România, ar fi „undeva între 6 şi 7”. Dana Gârbovan a declarat că, din perspectiva unui om simplu, nu şi-ar dori să aibă un proces în România. „Din cauza haosului legislativ, toată lumea dă vina pe judecători, însă aceştia lucrează cu nişte unelte, iar cu o lege proastă nu se pot da sentinţe drepte”, a susţinut preşedintele UNJR. Ea a explicat că nu ar vrea să facă faţă unui proces în România pentru că, atunci când cineva se judecă, trebuie să-şi facă anumite calcule, iar la noi în ţară este greu să faci o asemenea previziune. „Dacă durează şapte ani şi te mai ţine încă şapte până când îţi execută hotărârea, nu mai are niciun rost”, spune Dana Gârbovan. Despre reforma din justiţie îi este greu să vorbească, pentru că îi este ruşine: „S-a demonetizat în aşa fel noţiunea de reformă că nu mai înseamnă nimic, este, pur şi simplu, un subiect de demagogie pentru politicieni. Ministerul Justiţiei nu are nicio strategie în ceea ce priveşte justiţia”.

Taguri articol


12