Reporter: Care sînt proiectele pe 2008 ale Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”?

Daniela Vlădescu: Anul 2008 nu ar trebui să fie mai prejos decît acesta care se încheie şi atunci trebuie să ridicăm măcar puţin ştacheta. Mi-aş fi dorit să reluăm nişte turnee internaţionale, pentru că este important să apari pe scene din lume, din Europa. Oricum, vom avea cel puţin patru premiere, două de balet şi două ale Companiei de operă. Ştiu că şi opereta este „gustată” şi că publicul doreşte să vină să mai şi rîdă, iar pentru că în teatrul nostru, deocamdată, nu există niciun titlu românesc, m-am gîndit la o operetă românească, ce va îmbina un umor extraordinar cu o muzică foarte frumoasă. Se numeşte „Lisistrata” de Gherase Dendrino. Ştiu că în Constanţa este o populaţie de origine greacă destul de numeroasă şi cred că se va bucura să vadă o legendă a Greciei, pe scena noastră. Este o comedie spumoasă, cu muzică superbă, o operetă la care lumea se poate amuza. Mi-aş fi dorit, ca un teatru ce se respectă, să avem în repertoriu şi o operă rusească şi cred că putem să îi oferim publicului şi aşa ceva. Cu siguranţă, Compania de Balet are proiecte la fel de interesante ca şi pînă în prezent. Vom avea şi stagiunea de concerte simfonice şi sperăm să beneficiem de colaborări importante.

Rep.: Pe lîngă funcţia de director al teatrului constănţean, sînteţi şi soprană a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Care sînt proiectele cele mai importante în care sînteţi implicată?

D.V.: Ca soprană, consider că am ajuns, într-un fel, la un apus al carierei. La vîrsta pe care o am, 50 de ani, pot să îmi mai permit să apar în anumite spectacole, pot să mai cînt în concerte. Dacă nu ai un renume extraordinar, la această vîrstă nu mai eşti foarte căutat. Este adevărat, un mare artist nu îşi pierde valoarea, dar eu nu am ajuns la un renume încît să mă consider un artist important. Am refuzat doar spectacolele care nu sînt realizate într-un mod profesionist. Nu pot să spun că, pentru anul viitor, am o agendă încărcată şi stabilită încă de pe acum, dar, cu siguranţă, scena Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti este casa mea şi acolo voi avea spectacole şi le voi onora cu bucurie.

Rep.: Le transmiteţi un mesaj cititorilor cotidianului „Telegraf”?

D.V.: Mulţumesc publicului constănţean pentru că sprijină viaţa culturală a oraşului, l-am simţit aproape în acest an, la toate spectacolele noastre. Ştiu că noi putem să le aducem bucurie în suflet spectatorilor şi putem să le oferim momente în care să uite de stresul în care trăiesc, de necazurile prin care trec. Aceasta este menirea noastră. Atunci cînd zîmbim pe scenă, poate că unii dintre noi au avut o suferinţă, dar răsplata noastră o reprezintă aplauzele şi prezenţa lor la spectacole. Îi respectăm, îi iubim, îi aşteptăm şi tuturor cititorilor le doresc un an mai bun decît acesta, pentru că este loc de mai bine şi multă linişte.