„„Telegraf” a însemnat cariera mea. Primii ani frumoşi pe care i-am avut, cei mai minunaţi ani ai mei. Lansarea mea în presă, tinereţea mea şi tot ce putea fi mai frumos pentru mine. Pe vremea respectivă făceam foarte multe, şi toate erau coordonate de Radu Mazăre. Făceam anchete, reportaje. Eram o gaşcă minunată. Pentru mine a reprezentat totul. Chestia asta m-a ajutat şi în cariera mea de avocatură din prezent. Munca de echipă a făcut ca „Telegraf” să ajungă foarte repede liderul de piaţă în Constanţa. Aveam o echipă pe care Radu Mazăre a organizat-o foarte bine, la fel cum face şi la Primăria Constanţa. Deşi eram foarte buni prieteni şi colegi de redacţie, în acelaşi timp eram într-o concurenţă maximă. Tot timpul doream să fim pe prima pagină. Au foarte multe momente frumoase la „Telegraf”. Îmi aduc aminte cearta cu Sebi Pătrunjei şi Lică Cumpănă, din cauza unei anchete. Îmi aduc aminte cu plăcere de un scandal de la judecătoria Constanţa din dosarul Bosoancă, când am fost agresată de un poliţist de la Poarta Albă. Atunci toţi jurnaliştii s-au strâns în jurul meu, s-au închis şedinţele de judecată, a fost o nebunie. Cred că în prezent „Telegraf” este ziarul numărul 1 în Constanţa”.