Munca la negru, de neoprit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Munca la negru, de neoprit

Social 06 Martie 2013 / 00:00 524 accesări

Noi acţiuni de control ale inspectorilor Inspecţiei Muncii, noi amenzi aplicate angajatorilor care nu respectă legea! Săptămâna trecută, Inspecţia Muncii a efectuat, la nivel naţional, 2.653 de controale şi a aplicat amenzi în valoare totală de 3.015.100 lei pentru munca la negru şi nerespectarea prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Inspectorii au depistat 287 persoane care lucrau fără forme legale. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare au fost înaintate 11 propuneri de cercetare penală cu privire la angajatorii care au încălcat legea. Pentru 72 de persoane fizice s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru că au acceptat să muncească fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă. De exemplu, în judeţul Vaslui, o persoană fizică a fost amendată cu 500 de lei pentru că a acceptat să lucreze fără contract de muncă. În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.824 de controale şi s-au aplicat amenzi în valoare de 867.500 de lei. La 14 angajatori s-a dispus oprirea din funcţiune a echipamentelor de muncă pentru că exista pericol iminent de accidentare. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 18 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu, ca fiind accidente de muncă. Şi la Constanţa, în prima jumătate a lui februarie, s-au depistat trei angajatori care aveau nu mai puţin de 40 de persoane angajate fără forme legale. (M.D.)

Taguri articol


12