Munca la negru duce la amenzi şi dosare penale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Munca la negru duce la amenzi şi dosare penale

Social 27 Decembrie 2012 / 00:00 486 accesări

Munca fără forme legale continuă să fie practicată de agenţii economici, în ciuda amenzilor aplicate de echipele de control ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Constanţa. Potrivit datelor instituţiei constănţene, în decembrie au fost efectuate 322 de controale la angajatorii de pe raza judeţului. Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 375.000 lei. Din această sumă, 140.000 de lei au fost numai amenzile aplicate pentru munca la negru, fiind depistate 20 de persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă. În cazul unui angajator, care avea şase persoane care munceau la negru, inspectorii ITM au sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanţa, fiind întocmit dosar penal. „Acţiunile de control la societăţile care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Cosntanţa continuă şi în perioada următoare. Inspectorii muncii vor urmări ca agenţi economici să respecte prevederile legislaţiei în vigoare în cxeea ce priveşte relaţiile de muncă şi siguranţa şi securitatea angajaţilor”, au declarat reprezentanţii ITM. Ei au precizat că, la începutul lunii decembrie, în arhiva ITM mai existau încă 25.000 de carnete de muncă. „Cei care au avut interes le-au ridicat, însă aceste carnete nu au stăpân. Au fost pur şi simplu uitate la noi. Sunt sigur că proprietarii unora dintre ele sunt plecaţi în străinătate, s-au pensionat sau au declarat pierdute carnetele şi şi-au făcut altele noi“, a declarat inspectorul şef adjunct din cadrul instituţiei, Tiberiu Pleşu.



12