În ciuda declaraţiilor premierului Emil Boc privind eradicarea fenomenului muncii la negru, angajatorii continuă să creadă că pot scăpa nepedepsiţi dacă nu încheie contracte de muncă salariaţilor. În urma unui control realizat de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, în perioada 8 – 12 august, au fost descoperite, în staţiunile de pe litoralul românesc, 22 de persoane pentru care nu era întocmit contractul individual de muncă, 14 angajatori fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi a căror valoare totală a fost de 225.000 de lei. În cadrul acţiunii au fost verificaţi, în total, 122 de agenţi economici şi au fost aplicate 47 de sancţiuni (valoare totală de 291.000 lei, aici intrând şi amenzile pentru munca fără forme legale). De asemenea, inspectorii muncii au dispus 222 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Acţiunea de control face parte din „Campania Naţională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă de către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe litoralul Mării Negre în domeniile: turism, servicii hoteliere, alimentaţie publică şi comerţ”.
UN SINGUR DOSAR PENAL „După finalizarea acestei campanii, la sfârşitul lunii august, vom face o analiză pentru a vedea dacă numărul persoanelor descoperite fără forme legale pe litoral este mai mare sau mai mic faţă de anii precedenţi”, a declarat inspectorul şef adjunct din cadrul ITM, Tiberiu Pleşu. În luna iulie, în urma controalelor efectuate la agenţii economici de pe raza judeţului Constanţa, inspectorii ITM au aplicat angajatorilor 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 470.000 de lei, pentru munca fără forme legale, fiind descoperite 47 de persoane pentru care nu era întocmit contractul individual de muncă, faţă de 41 de persoane în iunie. În ceea ce priveşte pedepsele aspre anunţate de guvernanţi pentru munca la negru, angajatorii nu par foarte speriaţi. Unul dintre motive îl poate constitui faptul că sunt pedepsiţi cu închisoare doar angajatorii care sunt prinşi cu mai mult de cinci angajaţi la negru. „La nivelul judeţului Constanţa, până în prezent am formulat doar o solicitare către Parchet pentru întocmirea unui dosar penal. Este vorba despre un agent economic care a fost depistat cu şapte muncitori fără forme legale”, a declarat reprezentantul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice din cadrul ITM, economist Flori Vişan.