În cadrul Campaniei Naţionale privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor Legii 344/2006, privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, și a Hotărârii Nr. 104/2007 pentru reglementarea procedurii specifice privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale pe teritoriul României, desfăşurată în perioada 30 septembrie - 6 octombrie 2014, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au descoperit mai multe nereguli. În judeţul Constanţa, inspectorii ITM, direcţia Relații de Muncă, au verificat şapte societăți şi au aplicat două sancțiuni, între care un avertisment și o amendă în valoare de 4.500 lei. Amenda a fost dată pentru încălcarea prevederilor referitoare la obligația angajatorului de a transmite o comunicare tradusă în limba română, privind detașarea salariaților, inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia urmează să își desfășoare activitatea, cu minimum cinci zile anterior începerii activității salariaților detașați, dar nu mai târziu de prima zi de activitate, potrivit legii.
În ce priveşte respectarea legislaţiei sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor, lucrătorii ITM au verificat 409 angajatori, care s-au ales cu 48 de sancţiuni, dintre care 40 amenzi contravenţionale în valoare de 506.300 lei și opt avertismente. 88 de persoane au fost depistate lucrând la negru, iar doi angajatori, la care s-au găsit 21 de persoane fără forme legale de angajare, sunt cercetaţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru a se stabili dacă aceștia se fac vinovați de încălcarea prevederilor art. 264 (3) din Legea 53 / 2003 republicată. Printre deficienţele constatate de inspectorii constănţeni se numără: neîncheierea de contracte individuale de muncă scrise; neînregistrarea și netransmiterea contractelor individuale de muncă în REVISAL, cu cel puțin cu o zi înainte de începerea activității; nerespectarea prevederilor art. 137 din CM cu privire la repausul săptămânal; nefurnizarea dovezii plății drepturilor salariale; nerepartizarea programului de lucru în cazul contractelor cu timp parţial.
Corpul de control pentru Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM a verificat, pe parcursul întregii luni septembrie, 212 angajatori unde s-au dispus 360 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate, aplicându-se 15 amenzi contravenționale în valoare de 53.500 lei