Munca pe caniculă, în vizorul ITM Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Munca pe caniculă, în vizorul ITM Constanţa

Social 26 Iunie 2008 / 00:00 890 accesări

Căldura sufocantă din aceste zile obligă agenţii economici să-şi refacă stocurile de apă minerală, dar şi să se pregătească pentru desfăşurarea activităţii în condiţii climatice extreme. Pentru că prognozele meteorologice sînt mai mult decît sumbre, iar pragul celor 37 de grade Celsius poate fi depăşit chiar mai repede decît se aşteaptă toată lumea, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa vor demara mai multe controale în vederea verificării modului în care se achită patronii de obligaţiile legale. Potrivit inspectorului şef adjunct în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă din cadrul ITM Constanţa, ing. Marian Becheanu, Ordonanţa de Urgenţă 99/2000 prevede o serie de măsuri ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme. „Legea intră în vigoare în perioadele în care, timp de două zile consecutiv, temperatura depăşeşte 37 de grade Celsius sau indicele de disconfort trece de pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile sînt monitorizate zilnic de Administraţia Naţională de Meteorologie, însă deşi în această perioadă nu am ajuns la pragul critic, pe parcursul controalelor pe care le efectuăm al agenţii economici, aceştia sînt îndrumaţi de inspectorii noştri să fie pregătiţi în orice moment pentru a aplica măsurile care se impun”, a declarat Becheanu. Inspectorul adjunct al ITM Constanţa susţine că cei mai afectaţi de caniculă sînt muncitorii care lucrează în aer liber, astfel că patronii au obligaţia de a asigura în această perioadă cîte 2 - 4 litri de apă de persoană şi de schimb, echipament individual de protecţie, dar şi duşuri. Pe de altă parte, în funcţie de temperaturile înregistrate, angajatorii pot întrerupe activitatea total sau pot eşalona ziua de lucru pînă la ora 11.00 sau după 17.00.

Taguri articol


12