Camera Inferioară a Parlamentului geman a votat, vineri, în favoarea unei propuneri de creştere a vîrstei de pensionare cu doi ani, la 67 de ani, în perioada 2012 - 2029, în condiţiile în care statul urmăreşte să reducă presiunea asupra sistemului asigurărilor sociale.
Pentru a intra în vigoare, propunerea legislativă necesită aprobarea Camerei Superioare a Parlamentului, dar se anticipează că obţinerea votului favorabil va fi o formalitate. Conform propunerii, persoanele născute în 1964 sau mai tîrziu vor beneficia de o pensie de stat doar după vîrsta de 67 de ani. Criticii legii susţin că majorarea vîrstei de pensionare reprezintă, în realitate, o scădere a pensiilor. Au mai fost aprobate o serie de măsuri destinate readucerii generaţiei "baby boomers", respectiv persoanele ce s-au născut în perioada 1946-1964, pe piaţa muncii, în vederea reducerii costurilor determinate de îmbătrînirea populaţiei.
Germania are una din cele mai scăzute rate ale fertilităţii din Europa şi a consemnat un declin al populaţiei în ultimii ani, în condiţiile în care numărul deceselor a depăşit naşterile, iar numărul imigranţilor a scăzut. Ponderea populaţiei cu vîrstă de peste 65 de ani în numărul total de locuitori va urca la 30%, pînă în 2035, de la circa 18% în prezent.