Oricine a vizitat - dar la modul aplicat, nu ”pe dinafară” - o ţară europeană occidentală nu se poate să nu fi observat modul serios în care populaţia respectivă e angrenată, în cea mai mare parte a ei, în procesul muncii. Aglomeraţia matinală (ce-i drept, prezentă şi pe la noi), străzile pustii după ora opt dimineaţa (asta nu!), pauzele de masă riguroase, cu durată strictă, şi apoi aglomeraţia întoarcerii acasă (asta da, din plin). Apoi, din nou, oraşul pustiu al serii, dacă nu e weekend, desigur; lumea se odihneşte pentru o a doua zi istovitoare - nici aici nu prea semănăm. Mulţi, puţini, banii se câştigă cu trudă, se vede asta clar din iureşul sobru în care intră respectivii zi de zi, până seara, fie că-i vorba de măturătorii marilor metropole, muncitori obişnuiţi, profesori de şcoală, finanţişti sau mari oameni de afaceri. Poate prin Bucureşti, păstrând proporţiile, să mai fie aşa o frenezie, dar oraşele nu rămân pustii niciodată.

De unde atâtea autoturisme, atâta forfotă, pe la noi, în orele ”de program”? De unde atâta benzină de ars, în cele din urmă?! Cei pe care-i vedem la volan, la unşpe ziua sau trei după-amiaza, sunt toţi comis-voiajori? Lucrează toţi la firme de distribuţie sau curierat rapid? Sunt consultanţi de specialitate, în drum cu maşina spre vreun client pricopsit?! De unde vin, unde se duc?!? Mulţi vin de la serviciu, alţii, de nicăieri - dau ”o fugă” până acasă. Au timp, au şi voie de la şef/patron să dea o fugă până acasă. Alţii ies la o cafea sau chiar la o bere, ziua în amiaza mare, în mijlocul săptămânii. Chiar şi iarna, când nu-i zăpuşeală. Alţii chiulesc de la liceu sau facultate, să vrăjească vreo fată, în vreun ”lounge”. Alţii fac piaţa - nu sunt pensionari, dar sunt în ”ziua lor liberă” sau au concediu medical, luat pe şpagă. Alţii merg doi câte doi, pierduţi chipurile, fără rost, cu mâinile-n buzunare, pe străzile lăturalnice. Ăştia de obicei sunt la furat - aruncă priviri experte în maşinile parcate şi, dacă e cazul, sparg geamul, apucă şi fug.

Se prea poate ca Occidentul, în inconştienţa sa, să fi cheltuit mai mult decât mia aia de euro, minimul pe economie la ei, şi-acum să se fi trezit în faliment, cu tot cu moneda euro. E foarte adevărat că salariile în România sunt incomparabil mai mici decât acolo - înseamnă asta că trebuie muncit mai puţin şi mai prost, pentru bani mai puţini? Pare să se câştige mult mai uşor aici, ca afară, amărâtul de franc. Şi se cheltuie şi mai repede. De unde totuşi această uşurinţă şi lipsa de disperare a românului de rând? Nimeni nu urlă de foame, nimeni nu cere de muncă (tragi de meseriaşi, să-i pui la treabă, prin casă!), dar toţi ”se descurcă”: au bani de porc, de benzină, de maşină personală, de jucării, de cadouri, de gadgeturi, de fiţe. Aş fi suspectat, acum doi-trei ani, că băncile sunt, iar, generoase cu împrumuturile. Nu este aşa. Este - cred eu - o chestiune de resurse naturale, nu neapărat din subsolul patriei. Departe de a fi o ţară în care umblă câini cu covrigi în coadă, România nu te lasă să mori. Dar nici nu te-mpinge de la spate să dai în brânci de muncă şi să nu dai ”o fugă” până acasă, în timpul programului.